Are balta pește, Stiri in imagini

Volintiru reacționează la manifestul celor 119 liberali împotriva sa și contestă valoarea semnăturilor

mihail volintiru - pnl

Publicam acum câteva ceasuri un articol privind documentul-protest semnat de 119 liberali dâmbovițeni, în frunte cu Gabriel Grozavu, Gabriel Plăiașu și Dănuț Bădău, și înaintat conducerii centrale a partidului cu privire la încălcarea de către președintele interimar Mihail Volintiru a statutului și normelor de reglementare internă din partid. La puțină distanță, reacționează și cel împotriva căruia s-au adunat cei 119.

Într-o declarație pentru stiridb.ro, Mihail Volintiru contestă onestitatea demersului, în sensul în care, zice el, mulți dintre cei ce au semnat habar n-au ce au semnat. După care îl pune din nou la zid pe Gabriel Grozavu, vicepreședintele CJD, „sluga lui Țuțuianu” și cap de listă la protest:

Lucrurile stau în felul următor. Mai bine de jumătate dintre cei care apar ca și cum ar fi semnat nu-și regăsesc în mod real semnătura și o bună parte dintre ei nici nu știu ce au semnat. (…) De fapt, este o găinărie, tot e la modă termenul. Și aici, inițiatorii demersului sunt nimeni alții decât sluga lui Țuțuianu, Gabriel Grozavu, care ține cu dinții de scaunul de vicepreședinte la Consiliul Județean, acolo unde primește un pic peste 5000 de lei pe lună.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

One Comment

  1. bratianu jr.

    E rusinos!Si daca numai 1o semnaturi sunt olografe ,asta insemna ca in organizatie 10 colegi liberali sunt nemultumiti de „STILUL”managerial al unui ins care nu are nici gen proxim ,nici diferenta specifica, raportat la filiala Dambovita…In rest,ce pretentii sa ai la o reactie rezonabila si responsabila?!?”Atatia bani,atata peste”(proverb neoliberal!)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva