Are balta pește, Stiri in imagini

Volintiru, OUT de la șefia PNL Dâmbovița!? Ce urmează?

volintiru-compania-de-apa

Nu s-a întâmplat, încă. Se va întâmpla, însă. Cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare, luni, vom avea înregistrată debarcarea interimarului Mihail Volintiru de la conducerea PNL Dâmbovița. Lucrurile sunt, așa cum ni s-a șoptit prin pereți subțiri, hotărâte, și doar ceva absolut formidabil le-ar mai putea întoarce din mers.

După un interimat care mai avea puțin și făcea 2 ani, în care s-a remarcat prin conflictele aspre pe care le-a provocat în interiorul USL (pe vremea existenței acesteia), în interiorul propriului partid și, în general, cu oricine a avut de-a face, Mihail Volintiru a descoperit că există și persoane din conducerea centrală a PNL care nu-l iubesc și nu-i susțin necondiționat comportamentul și metodele. Ba chiar că aceste persoane înclină balanța deciziilor în defavoarea sa.

Ludovic Orban, vicepreședintele PNL ales cu cel mai mare număr de voturi la congresul din iunie, a reușit să convingă conducerea de la București că trebuie făcută o schimbare la Dâmbovița. De altfel, Orban a ieșit imediat după amintitul congres cu o declarație aspră la adresa lui Volintiru, opinând că trebuie schimbată rapid șefia PNL Dâmbovița (vezi declarații complete AICI). În sensul ăsta, Orban însuși, un liberal deloc străin de filiala județeană, va prelua conducerea interimară a acesteia, până la organizarea conferinței județene care va alege o conducere statutară. Conferința județeană se va întâmpla, cel mai probabil, în primăvara anului 2015, după încheierea socotelilor de la prezidențiale.

Ce se va întâmpla la conferința județeană de alegeri e, iarăși, subiect de dat cu părerea. Se conturează o revenire a lui Gabriel Grozavu la conducerea PNL Dâmbovița. Se întâmplă ca, de data asta, alături de Grozavu (și nu împotriva lui) să stea și fostul deputat Gabriel Plăiașu. Cei doi au stat umăr la umăr în mișcarea de protest a mai multor liberali dâmbovițeni împotriva lui Volintiru, petrecută în iunie.

Om trăi. Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva