Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a efectuat astăzi o vizită de lucru în județul Dâmbovița răspunzând invitației senatorului Adrian Țuțuianu. Unul dintre punctele cele mai importante ale vizitei a fost oprirea de la Pucioasa, barajul lacului de acumulare, cu subiect prioritar: problema alimentării cu apă potabilă a orașului Pucioasa și a comunelor din jur.
Ministrul a prezentat, inițial, un proiect existent pentru lacul Pucioasa, finanțat prin POIM, care are în vedere decolmatarea și consolidarea barajului. Proiectul are o valoare de 4.461.082 lei (fără TVA), a fost postat pe SEAP la data de 15 martie și este în validare.
Primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, și senatorul Adrian Țuțuianu au solicitat rezolvarea problemei într-un termen mai scurt decât finalizarea proiectului prin POIM. Iar soluția convenită a fost următoarea: alimentarea din conductele unei societăți comerciale private din zona Fieni, MHC Water Power, prin realizarea unei aducțiuni de aproximativ 3 km până la Stația de tratare de la Pucioasa. Această apă, care provine din zona montană (acumulările Dobrești și Gâlma), este net superioară calitativ apei din baraj.
Soluția a mai fost enunțată și în trecut, dar proiectul nu a demarat, autoritățile lovindu-se de problema traversării terenului pentru realizarea conductei. De aici și efectul vizitei lui Ioan Deneș de astăzi – deblocarea situației prin asigurarea unei forme juridice pentru traversarea terenului care e domeniul public al statului, aflat în administrarea A.N.„Apele Române”.
Investiția ar urma să coste, la o evaluare provizorie, aproximativ 2.500.000 lei, fonduri care vor fi asigurate de Primăria Pucioasa și Consiliul Județean Dâmbovița.
Onoare muncii!
Comentarii recente