S-a întâmplat luni o vizită de lucru pe șantierul podului de la Viișoara, peste râul Dâmbovița (pe DN 72), acolo unde se derulează lucrări ample de punere în siguranță a obiectivului. Astfel, începând de luni, se circulă fără restricții pe pod, fiind deschise ambele sensuri, după ce lucrările de protecție și consolidare au ajuns la 75-80% stadiu de execuție.
E vorba de etapa I a unui proiect foarte complex, etapă care a impus lucrări de urgență pentru pragul de fund, apărări de maluri, protejarea pilelor de la infrastructură. Lucrările din această etapă se ridică la valoarea de 5,6 milioane lei (inclusiv TVA), în timp ce proiectul complet se ridică la aproximativ 26 milioane lei.
Au fost prezenți pe șantier președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Adrian Țuțuianu, directorul Direcției Regionale Drumuri și Poduri (DRDP) București – Marian Mina, vicepreședinții CJD – Adrian Dumitru și Marin Antonescu, deputatul Ionuț Săvoiu, primari din zonă, reprezentanți ai firmei care derulează lucrările.
Adrian Țuțuianu: Pentru mine este un moment de bucurie, pentru că unul din podurile care riscau să pice și să ne izoleze de restul țării a fost pus în siguranță. Etapa I se termină într-o lună și urmează etapa a II-a, mult mai completă, care înseamnă modernizarea întregului pod.
Onoare muncii!
Comentarii recente