Are balta pește, Stiri in imagini

Victor Ponta, declarații după participarea la sărbătoarea Sfântului Nifon

ponta - sfantul nifon (3)

Primul Ministru Victor Ponta a participat astăzi, la Târgoviște, la sărbătoarea solemnă închinată Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești. În cuvintele ce au urmat programului liturgice, premierul a mulțumit pentru invitația primită și a vorbit despre manifestările dedicate anul acesta voievodului martir Constantin Brâncoveanu, cu implicații directe și în județul Dâmbovița, aici unde avem ctitoria domnitorului – Palatul de la Potlogi:

Am fost invitat de către Înaltpreasfințitul Nifon și de către președintele Consiliului Județean să particip la această sărbătoare importantă pentru Târgoviște și pentru județul Dâmbovița. E un an special pentru România, sunt 300 de ani de când se comemorează martiriul lui Constantin Brâncoveanu și al fiilor săi. Împreună cu Patriahia Română, am încercat să sprijinim nu doar evenimentele de comemorare, ci și, mai ales, refacerea operelor lui Brâncoveanu. Inclusiv aici, în Dâmbovița, este un palat care a fost construit în acea perioadă și care are nevoie de sprijin pentru reconstrucție. La fel am făcut cu toate bisericile care îl au ca și ctitor pe Constantin Brâncoveanu. Cred că, în acet fel, putem să refacem o parte din tradiția și din valorile care definesc România și cultura noastră. Deci, din acest punct de vedere, m-am bucurat că am reușit să particip la acest eveniment și mulțumesc Mitropolitului, Consiliului Județean, Primăriei, toți cei care au făcut posibil ca acest eveniment, la care, ați văzut, a participat foarte multă lume, să aibă loc.

Onoare muncii!

ponta - sfantul nifon (1)

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva