Are balta pește, Stiri in imagini

Viceprimarul Cristian Stan, despre alegerile pentru Primăria Târgoviște: Am mai multe obiective politice!

cristian stan - campanie (2)

Rezultatul alegerilor prezidențiale determină consecințe în abordarea electorală a actorilor politici pentru anul 2015. La noi, în județ, capul de afiș îl ține organizarea de alegeri parțiale anticipate pentru Primăria municipiului Târgoviște, cel mai probabil în primăvară. Avem un candidat anunțat, pe fostul primar, Gabriel Boriga, cel care a declarat că intră în competiție din postura de candidat independent, pentru a-și duce la final mandatul obținut în 2012.

De partea cealaltă, la PSD, situația e mult mai fascinantă. Au fost anunțate, promovate și asumate mai multe nume pe parcursul acestui an, atât de multe încât nu s-a ajuns la nicio concluzie. Unul din nominalizați, viceprimarul Cristian Stan, președinte al PSD Târgoviște, a vorbit aseară, în emisiunea „Față în față” de la Columna TV, despre cum vede peisajul electoral local, restetat acum, după alegerile prezidențiale:

Sunt mulți doritori sau, cel puțin, erau mulți doritori pe zona aceasta a alegerilor parțiale la Târgoviște. Sigur, în urma acestor alegeri prezidențiale, fiecare se gândește și își evaluează poziția, opțiunea. Vom vedea ce se va întâmpla. (…) Am mai multe obiective politice. Nu exclud această posibilitate, dar n-aș vrea să fac alte comentarii. (…) Valul de simpatie pentru PNL și Klaus Iohannis e un factor de care trebuie ținut cont. Nu e cineva atât de naiv încât să creadă că rezultatul ăsta nu generează și o influență pe ceea ce înseamnă eveniment electoral în următoarea perioadă.

Un cuvânt și despre PNL. În opțiunile de până-n alegerile prezidențiale, liberalii și pedeliștii păreau mai degrabă împăcați cu ideea că-l vor susține pe indepedentul Gabriel Boriga, sperând ca, în cazul unei victorii, să-și asume din merite (chit că nu le aveau). Acum, însă, succesul lui Iohannis i-a afumat într-atât pe unii, încât au impresia că ei și valoarea lor au câștigat alegerile în municipiu (54,73% la 45,27%). Și, deci, au potențial pentru a pretinde Primăria. Sunt, deja, cel puțin 2 doritori cu nume și prenume. Dar, despre asta, în episodul următor.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva