Aflat astăzi în vizită de lucru în județul Dâmbovița, viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, a participat la inaugurarea unui obiectiv de investiții finanțat prin Programul Operațional Regional și gestionat de către Consiliul Județean Dâmbovița prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). E vorba de Centrul multifuncțional de resurse și servicii pentru adulți cu handicap – Târgoviște.
Au fost prezenți la eveniment: IPS Părinte Mitropolit Nifon, președintele CJD – Adrian Țuțuianu, vicepreședintele Ioan Marinescu, prefectul Victor Sanda, viceprimarul municipiului Târgoviște – Cristian Stan, directorul ADR Sud-Muntenia – Liviu Mușat, deputatul Ionuț Săvoiu, europarlamentarul Victor Negrescu, directorul DGASPC Dâmbovița – Cristiana Bucur, primari din județ, directori de instituții.
Proiectul are o valoare de 3.680.673,47 lei, durata de implementare fiind de 40 de luni, de la 06.10.2011 până la 05.02.2015. După finalizarea investiției, Centrul poate oferi 2 noi servicii:
- consiliere și sprijin pentru integrare socială a persoanelor cu boli psihice (40 de persoane/an);
- serviciul de recuperare și reabilitare neuromotorie pentru persoane cu handicap (capacitate de 200 de persoane/an).
IPS Nifon: Un centru de servicii pentru persoanele în vârstă, cu diferite dizabilități, nu este altceva decât manifestarea sentimentului de dragoste față de oameni. În civilizația europeană, când zicem „filantropie”, înseamnă dragoste față de om. Și, chiar dacă nu se spune cu caracter foarte explicit, dar toate aceste principii de ajutorare a semenilor sunt de nuanță creștină, iar civilizația noastră europeană și euro-atlantică are un sens profund creștin.
Liviu Dragnea: Realizarea acestui așezământ este, de fapt, un gest de solidaritate. Și am ținut neapărat să fiu prezent aici pentru a da un semnal puternic din partea Guvernului, un semnal că Guvernul este solidar cu orice om care are nevoie de ajutor în această țară. Dincolo de măsurile economice, dincolo de marile proiecte de dezvoltare, dincolo de proiectele de dezvoltare urbană, în această lume extrem de agitată, în această lume în care apar din ce în ce mai puține gesturi de solidaritate și de bunătate, Guvernul nostru nu vrea ca vreun român să se simtă singur, neajutorat și nebăgat în seamă de autorități.
Adrian Țuțuianu: Am încercat să facem ceea ce Guvernul nostru a spus să facem, să absorbim banii europeni și terminăm acest proiect cu 5 luni mai devreme decât termenul maxim stabilit. (…) Vreau să mulțumesc aici Guvernului Victor Ponta și dumneavoastră, personal, domnule vicepremier, pentru modul absolut corect și foarte rapid în care realizăm decontarea tuturor lucrărilor care țin de ministerul dumneavoastră. Lucrul ăsta ne-a ajutat să grăbim ritmul de implementare a proiectelor și să recuperăm întârzierile în ceea ce privește proiectele derulate de Consiliul Județean Dâmbovița.
Onoare muncii!
Comentarii recente