Are balta pește, Stiri in imagini

Vaccinat cu AstraZeneca, primarul Târgoviștei are încă o ieșire dură după confirmarea riscurilor: Iresponsabili, adunătură de sinecuriști, groparul Sănătății…

 

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, lansează o nouă rafală de critici la adresa Guvernului și, în mod aparte, a ministrului Sănătății, pe tema comunicării deficitare privind vaccinarea cu serul AstraZeneca. Stan postează o adresă prin care Caselor Județene de Asigurări de Sănătate li se cere să înștiințeze profesioniștii din domeniul sănătății cu privire la „riscul de trombocitopenie și de tulburări de coagulare în asociere cu administrarea vaccinului Astra Zeneca”. Edilul este foarte dur în cuvinte și-i numește iresponsabili pe cei care gestionează subiectul, iar pe Vlad Voiculescu îl desființează:

Nu există ticăloșie mai mare față de oameni, în această perioadă, decât să le ascunzi adevărul. Nicio campanie împotriva vaccinului nu e atât de nocivă ca atitudinea celor (i)responsabili cu gestionarea situaței de sănătate din țară.

Eu m-am vaccinat cu AstraZeneca. Zilele acestea, apare o adresă OFICIALĂ pentru înștiințarea profesioniștilor din domeniul sănătății cu privire la „riscul de trombocitopenie și de tulburări de coagulare în asociere cu administrarea vaccinului Astra Zeneca”.

Nu sunt specialist și nu pot să vorbesc în dreptul altora care se pricep. Dar ce facem cu iresponsabilii care tac? Ce facem cu genul ăsta de comunicare inconștientă din partea Guvernului? Poate cineva din toată adunătura aia de sinecuriști să ne explice, cu subiect și predicat, ce facem mai departe? Să fim informați complet, în amănunt despre fiecare părticică de risc pe care ne-o asumăm (sau nu)? Poate ministrul Sănătății, celebrul domn Vlad Voiculescu, să-și depășească puțin condiția de gropar al Sănătății și beneficiar al sponsorilor privați și să vorbească despre aceste lucruri?

Trebuie făcut rapelul. Îl facem? Care este riscul? Trebuie să căutăm documente pe internet sau avem o comunicare decentă din partea Statului român?

Mi se pare ireal că într-un astfel de moment dificil la nivel mondial, noi suntem conduși de niște indivizi care râd în conferințe de presă atunci când mai anunță niște restricții.

PS: În mai puțin de 2 luni, numai în Târgoviște au fost vaccinați aproape 7000 de oameni cu „vaccinul periculos”!

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva