Deputatul PSD Dâmbovița, Oana Vlăducă, anulează atacurile lansate împotriva Curții Constituționale după decizia privind recocarea procurorului – șef al DNA. Punctual, deputatul social-democrat arată că propaganda pe subiect este lipsită de argumente:
Insinuarea că CCR l-ar obliga pe Klaus Iohannis să semneze pur și simplu, ca un notar, este o manipulare grosolană! CCR elimină tocmai deciziile acestea discreționare: Nici Iohannis nu poate respinge o revocare doar pentru că așa își dorește el, după cum nici ministrul Justiției nu poate cere o revocare fără să aibă o bază legală.
Un exemplu: Klaus Iohannis nu are dreptul să refuze o cerere de revocare doar pentru că așa își dorește el. Președintele trebuie să respecte legea, nefiind mai presus de ea. Testul cel mai clar și concluident: situația în care un procuror-șef s-ar afla într-o stare de incompatibilitate (ex. ar fi administrator la o societate comercială) – fapt interzis de lege – iar ministrul Justiției ar cere revocarea acestuia și Iohannis ar respinge cererea. Într-o astfel de situație, Iohannis s-ar situa deasupra legii, ceea ce contravine, de fapt, statutului de drept.
De cealaltă parte, nici ministrul Justiției nu poate cere revocarea în afara procedurii legale.
Exemplu: dl Iohannis ar fi putut refuza revocarea, iar CCR i-ar fi dat dreptate, dacă cererea ministrului ar fi vizat, de exemplu, o amendă auto luată de procurorul-șef DNA. Cum o astfel de situație nu e prevăzută în condițiile legale privind revocarea, președintele ar fi constatat nelegalitatea și ar fi putut respinge cererea. Deci președintele nu are rolul de a semna ca primarul, ci de a verifica legalitatea cererii de revocare, la fel cum și prefectul verifică legalitatea hotărârilor consiliului local sau județean.
Oana Vlăducă a demontat și critica referitoare la anularea independenței procurorilor, arătând, cu exemple de drept comparat, cum stau lucrurile în alte state ale Uniunii Europene (Germania, Franța, Polonia, Cehia, Danemarca, Slovenia, Grecia) din acest punct de vedere. Concluzia: în România, procurorii se bucură de o independență mult mai largă comparativ cu aceste țări. Cei care invocă modele de justiție din Europa, trebuie să accepte și exemplele care nu le convin, adaugă deputatul PSD.
Onoare muncii!
cum Alzheimer-ul (încă) nu m-a lovit, iaca lozinca pușcăriașului Voiculescu, iunie 2012, după debarcarea guvernului MRU: „Nu avem toată puterea pînă nu luăm şi Justiţia.”
ha! deci Lulutza de la DNA este o miză de 2 bani potu’.
de aceea am să-l parafrazez pe V.V.Ponta (febr 2016) și vă spun că meritați tăvăliți prin smoală, umpluți cu pene și fugăriti prin Piața Victoriei. capisci?
da’ hai cu suspendarea Marelui Mut de la Cotroceni că poate așa scapă țara de voi!