Are balta pește, Stiri in imagini

Ultimele 12 autobuze Mercedes Citaro Hybrid din lotul de 40 au ajuns la Târgoviște

Executivul Primăriei Târgoviște a mers, astăzi, la sediul societății Servicii Publice Municipale, acolo unde au ajuns ultimele 12 autobuze Mercedes Benz Citaro Hybrid din flota de 40 care a intrat în patrimoniul municipalității. Primele 28 de unități fuseseră puse în circulație încă din luna aprilie.

Cristian Stan, primar:

Astăzi marcăm o nouă etapă din ceea ce înseamnă proiectul de modernizare a transportului public târgoviștean. Încă 12 autobuze Mercedes Benz Citaro Hybrid au fost aduse la Târgoviște și intră în patrimoniul municipiului, astfel încât, în acest moment, avem 40 de autobuze care asigură transportul public. Fără teama de a greși, cred că avem unul dintre cele mai moderne sisteme de transport public local din România; nu știu ce alte unități administrativ-teritoriale se mai pot lăuda, în sensul bun al cuvântului, cu asemenea mijloace de transport în comun.

Pe următorul Program Operațional Regional pregătim mai multe proiecte pe zona de mobilitate urbană, dar cel mai important este cel prin care vom realiza o zonă urbană funcțională, astfel încât și unitățile administrativ-teritoriale din jurul municipiului Târgoviște să poată beneficia de mijloace moderne pentru transportul către Târgoviște. Vor fi achiziționate microbuze electrice speciale pentru transportul elevilor.

Flota de autobuze reprezintă numai o etapă din proiectul de reabilitare și modernizare a transportului public municipal. Alte investiții importante sunt construcția unei autobaze (în vecinătatea Complexului de Natație) sau reabilitarea coridoarelor de transport (blv. Regele Carol, blv. Mircea cel Bătrân, str. Gării, str. lt. Stancu Ion).

 Autobuzele sunt echipate cu:
✅ Senzori numărare călători;
✅ Sistem informare călători audio-video in/out bus – panouri LED;
✅ LCD – 21.5″;
✅ Sistem CCTv interior bus + video exterior – 4 camere interioare si 2 camere exterioare;
✅ Sistem comunicare audio-video sofer-calatori;
✅ Computer de bord;
✅ Echipament de vanzare bilete – instalat în bus, la șofer, cu opțiune de validare;
✅Validator dual;
✅Modul comunicații autobuz-CAN;
✅Terminal controlori;
✅ Automat de reîncărcare bilete (instalat in autobuz);
✅Sistem integrat de gestiune si diagnosticare electronica.

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva