Executivul Primăriei Târgoviște a mers, astăzi, la Teatrul Municipal „Tony Bulandra”, acolo unde au debutat cele mai importante lucrări de reabilitare/modernizare a instituției din ultimele două decenii. E vorba de un complex de proiecte finanțate fie prin Programul Național de Dezvoltare Locală, fie direct din bugetul local, în valoare totală de peste 3 milioane lei.
Primarul Cristian Stan:
Despre ce este vorba, în linii mari, pe ceea ce înseamnă sala de teatru: schimbarea mochetei, schimbarea celor 214 scaune, care n-au fost schimbate niciodată până acum, un sistem electric automat de reglaere a scenei, intervenții la podul de lumini și la tot ceea ce înseamnă infrastructura necesară spectacolelor.
De asemenea, vor fi intervenții la fațadă și pe ceea ce înseamnă cerințele de prevenire și stingere a incendiilor; vom avea o instalație completă, care presupune atât avertizare, cât și stingere efectivă, uși rezistente la foc.
Sunt cele mai importante lucrări de modernizare care sunt realizate la teatru ăn ultimii 20 de ani. Sper ca undeva în vară să putem discuta de ultim etapă – montarea fotoliilor și să avem o altă sală modernizată, după ce am reușit să finalizăm Cinematograful „Independența”.
Sunt foarte bucuros că reușim să facem acest lucru și că ne putem orienta atenția și către domeniul cultural, dincolo de spectacolele propriu-zise, către infrastructură.
Onoare muncii!
Comentarii recente