Featured

Târgoviște / Sărbătoarea Sfântului Nifon, mărturia creștină a iubirii, comuniunii și solidarității (galerie foto)

Peste 20.000 de credincioși din Eparhie și din țară, dar și autorități naționale, județene și locale, au venit încă de la primele ore ale dimineții, duminică, 11 august 2024, la Târgoviște, pentru a participa la sărbătorea Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, bucurându-se de comuniunea binecuvântată a rugăciunii și pentru a-și manifesta evlavia față de cel dintâi sfânt canonizat pe teritoriul țării noastre.

 Toți cei prezenți s-au închinat la racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nifon, dar și la cea cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, bine cunoscut tămăduitor, mult iubit și invocat în rugăciuni de credincioși, care au fost aduse la Târgoviște, de la Mănăstirea Radu Vodă din București, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României.

Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită pe podiumul special amenajat în apropierea Catedralei eparhiale de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse – Biserica Ortodoxă Bulgară, Înaltpreasfințitul Părinte Vasilios, Mitropolit de Constantia şi Famagusta – Biserica Ortodoxă a Ciprului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.

Ierarhul nostru a evocat în cuvântul său rolul sfinților în viața noastră spirituală, arătând că ei sunt reperele mărețe și fascinante de viață și de speranță, de urmare a lui Hristos, de înnoire și de transformare, care strălucesc pe cerul luminos al universului credinței noastre. Înaltul Ierarh a subliniat faptul că dintre numeroșii sfinți care strălucesc pe firmamentul cerului sacru al evlaviei noastre, strălucește în chip minunat ocrotitorul principal al Eparhiei noastre – Sfântul Ierarh Nifon – cea mai importantă personalitate religioasă a Ortodoxiei de la începutul secolului al XVI-lea, cel care reprezintă până astăzi, un reper eclezial important, atât pe plan spiritual, cât și pe plan moral și cultural, care ne inspiră viața de credință, îndemnându-ne la aprofundarea și la intensificarea comuniunii cu Dumnezeu. Astfel, rodnicia sa duhovnicească este până astăzi mărturisită cel mai bine de cunoscutul său ucenic – Sfântul Voievod Neagoe Basarab – model desăvârșit de om politic creștin, dar și de efervescența spirituală a deceniilor ce au urmat. Cu o impresionantă deschidere spre lumea culturii și a nevoilor misionare ale timpului său, Sfântul Ierarh Nifon a îndemnat la folosirea celor mai noi mijloace tehnice ale acelei epoci pentru optima propovăduire a valorilor evanghelice, și astfel, la îndemnul său, a fost utilizat tiparul în misiunea Bisericii, întrucât Voievodul Radu cel Mare a sprijinit, la vremea potrivită, opera tipografică a Ieromonahului Macarie, care a editat aici, la Târgoviște, primul Liturghier ortodox din lume și prima carte de pe teritoriul țării noastre, în anul 1508.

Lumea contemporană, frământată de înstrăinarea de Dumnezeu, aplecarea exagerată spre cele materiale şi însingurare, are nevoie de puternica mărturie creştină a iubirii şi milostivirii lui Dumnezeu, a bucuriei şi frumuseţii, a comuniunii şi solidarităţii, a purtării de grijă pe care Creatorul o manifestă neîncetat spre noi, iar rugăciunea împărtăşeşte cel mai bine acest adevăr nouă şi, prin efortul nostru mărturisitor şi misionar, și celor de lângă noi.

Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a lansat, cu acest prilej, volumele tipărite recent de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, intitulate: Voievodul Radu Paisie – ctitor de lăcașuri sfinte, promotor al culturii și sprijinitor al Ortodoxiei, precum și Rolul eclezial și cultural al Evangheliei învățătoare de la Mănăstirea Dealu – Târgoviște – 380 de ani de la apariție, la care se adaugă broșurile din colecția misionară dedicată tinerilor, intitulate: Suferința și boala în lumina Învierii Domnului și Sfântul Martir Voievod Constantin Brâncoveanu – 310 ani de la moartea lui martirică.

După aceea, Înaltpreasfinția Sa a oferit „Diploma de Excelenţă Sfântul Ierarh Nifon” și daruri celor 22 de elevi care au obținut primele locuri la etapa națională a Olimpiadelor și Concursurilor școlare 2023-2024, dar și celor 22 de profesori îndrumători ai lor.

La eveniment au participat și oficialități, naționale și locale, senatori și deputați din Parlamentul României, iar dintre autoritățile locale menționăm: domnul Corneliu Ștefan – Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, doamna Claudia Gilia – Prefectul Județului Dâmbovița și domnul Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște.

Reamintim că în ajunul sărbătorii, sâmbătă, 10 august 2024, s-a desfășurat Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, la care au participat aproape 4.000 de tineri, acesta având loc prin centrul istoric al Târgoviștei, cu oprire la Mânăstirea Stelea și la statuia Sfinților Martiri Brâncoveni din fața Primăriei orașului.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva