Executivul Primăriei Târgoviște a mers, astăzi, pe strada Virgil Drăghiceanu, acolo unde a fost finalizată realizarea unei parcări cu 50 de locuri. Nu e o simplă amenajare sau reabilitare, ci o parcare de la zero, pe locul unei foste centrale termice.
Cristian Stan, primarul municipiului:
Sunt 50 de locuri noi, o parcare realizată de administrația locală târgovișteană pe un proiect care a mai presupus și realizarea parcării din micro 4, de pe str. Diaconul Coresi. Este o parcare pe aproximativ 1600 mp, care va fi foarte bine primită de către locuitorii din această zonă. De altfel, întregul cartier a suferit investiții importante pe ceea ce înseamnă refacerea infrastructurii, investiții care vor continua și în perioada următoare.
Ce ar fi de remarcat la această parcare? Este realizată pe locul unei foste centrale termice, care a fost desființată. Mai avem un proiect de acest tip, pe strada Mihail Sadoveanu, la fel ca și pe Diaconul Coresi. Aici, s-a desființat centrala, s-a refăcut întreaga infrastructură, asfalt, stradă, trotuar, preluarea apelor pluviale, iluminat public. Vedeți că, la momentul acesta, sunt și marcate și numerotate locurile de parcare.
Onoare muncii!
Comentarii recente