Spuneam în urmă cu 2 săptămâni că Primăria Târgoviște se află într-un ritm accelerat de finalizare a locurilor de joacă asumate prin programul pentru anul 2017. Au fost promise 13 astfel de investiții și angajamentul este foarte aproape de îndeplinire.
Astăzi, Executivul Primăriei a mers la cel de-al 10-lea obiectiv finalizat, locul de joacă din strada George Cair, lângă Colegiul „Constantin Cantacuzino”, acolo unde, înainte, nu era altceva decât un maidan cu bălării. Vorbim de o amenajare totală de aproximativ 400 mp, cu suprafață anti-traumă (200 mp), echipamente de fitness în aer liber, iluminat modern, împrejmuire (90 mp), spațiu verde. Mai mult, la cererea locuitorilor din zonă a fost mărită și parcarea de acolo.
Este cel de-al 10-lea loc de joacă finalizat din cele 13 programate. Potrivit primarului Cristian Stan, încă 2 vor fi date în folosință în această săptămână: cele de pe strada Benone Georgescu și strada Radu de la Afumați. Ultimul loc de joacă, cel de pe strada Crăițelor, va fi gata în aproximativ 10 zile.
Cristian Stan: Vrem ca cel târziu în vara anului viitor toate locurile de joacă din municipiu să arate așa cum arată acesta. Spun eu că reușim să schimbăm radical ceea ce oferea Târgoviștea până la acest proiect, proiect derulat prin Municipal Construct, societatea Consiliului Local. Iată că putem să lucrăm și repede, și bine, putem să facem lucruri deosebite cu resurse financiare nu foarte generoase.
Onoare muncii!
Comentarii recente