Probabil cel mai generos program de investiții în infrastructura educațională a debutat în acest an la Târgoviște. Sunt proiecte multe, care acoperă un număr foarte mare de unități de învățământ preșcolar, gimnazial sau liceal.
Astăzi, Executivul Primăriei a mers pe șantierul deschis la Grădinița cu program prelungit nr. 13, acolo unde, la începutul săptămânii, au început lucrările de reabilitare și modernizare din cadrul unui proiect de 2,6 milioane lei. Finanțarea este asigurată prin PNDL, iar termenul de execuție este de maxim 12 luni.
Lucările presupun schimbarea acoperișului, schimbarea tâmplăriei, termoizolație, dotări etc.
Cristian Stan, primarul municipiului:
În acest moment se mai lucrează la Colegiul Național „Constantin Carabella” – baza sportivă, la Grădinița nr. 15, la Creșa nr. 13 și Creșa nr. 14.
Este doar o parte a programului de modernizare a infrastructurii educaționale din municipiul Târgoviște, unul fără precedent. Iată că au început lucrările pe program, suntem în luna februarie și lucrăm, deja, la 5 investiții, fără a începe proiectele pe fonduri europene (Școala nr. 8 „Mihai Viteazul”, Școala nr. 13 „Matei Basarab” și Grădinița nr. 8).
Onoare muncii!
Comentarii recente