Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, viceprimarul Tudorică Răducanu și administratorul public, Liviu Stoica, au mers astăzi în Parcul Mitropoliei, acolo unde au demarat lucrări de reamenajare. Principalele intervenții se vor face la iluminatul public, toate cablurile fiind băgate sub pământ, astfel ca zona să fie degajată de aspectul urât pe care-l dădeau firele aglomerate și încurcate.
Cristian Stan: Sunt lucări de întreținere și amenajare pe care voiam să le facem și iată că reușim, în acest moment, să le demarăm. Parcul Mitropoliei este parcul central al municipiului Târgoviște și, de foarte mult timp, nu a intrat în atenția administrației publice locale. Vrem, în primul rând, să reabilităm iluminatul public. Se poate observa modul în care arată acum iluminatul public și, din punctul meu de vedere, nu mai poate continua așa. Este și un pericol pentru cetățeni.
Lucrările vizează, de asemenea, reabilitări provizorii ale pavajului din parc (va urma un proiect de anvergură, pe fonduri europene), precum și amenajarea spațiilor verzi, plantare de flori, reabilitarea foișoarelor și a locurilor de joacă, acolo unde va fi montată suprafață de tartan cu granule de cauciuc.
Cristian Stan spune că toate aceste lucrări se vor finaliza înainte de intrarea în evenimentele Sărbătorilor Pascale.
Onoare muncii!
Comentarii recente