S-a întâmplat astăzi, la Centrul Internațional de Conferințe al Universității „Valahia” din Târgoviște (corpul K), deschiderea celei de-a XII-a ediții a Conferinței Internaționale cu tema „Societatea întemeiată pe cunoaștere. Norme, valori și repere contemporane”. Evenimentul are loc pe parcursul a 2 zile (10-11 iunie) și este organizat de Facultatea de Drept și Științe Administrative, având drept parteneri 2 universități din Spania, Universitatea din Pitești, Universitatea Hyperion, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, Societatea Română de Drept European, Camera Notarilor Publici Ploiești.
Lucrările prezentate în cadrul conferinței sunt grupate în 2 secțiuni – Tradiție și modernism în noile Coduri românești, respectiv Realități și perspective ale reformei societății românești.
În deschiderea evenimentului au vorbit Constanța Mătușescu (Decan al Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității „Valahia”), Gabriela Teodorescu (Prorector), Adrian Țuțuianu (Președinte CJD) și Ion M. Anghel (Președintele Societății Române de Drept European și Decan onorific al Facultății de Drept și Științe Administrative).
Onoare muncii!
Comentarii recente