Are balta pește, Stiri in imagini

Târgoviște: Alte 2 străzi în reabilitare – Constantin Brâncoveanu (artera paralelă) și Milioara

str. milioara (4)

Primăria Târgoviște continuă investițiile în infrastructura municipiului. Alte 2 străzi au intrat în reabilitare: strada Constantin Brâncoveanu (artera paralelă) și strada Milioara.

Primul obiectiv face parte dintr-un pachet mai mare de străzi (Justiției, Iazului, Morilor, Horia, Cloșca, Crișan, Berzei, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Văcărescu, Gimnaziului) finanțat din fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL 2). Valoarea totală a reabilitării întregului lot este de peste 3.000.000 lei.

Și pentru că artera are capăt de intersecție cu strada Milioara, administrația a dezvoltat proiectul pe bani de la bugetul local (240.000 lei), continuându-se asfaltarea și pe această stradă, până la ieșirea în Calea Câmpulung. Lucrarea este realizată de SC Municipal Construct.

Cristian Stan, primarul municipiului: Ceea ce se întâmplă acum în municipiul Târgoviște la nivel de infrastructură și ceea ce am realizat în acest an, deloc puține lucruri, reprezintă numai începutul pentru ceea ce vrem să facem. (…) Anul viitor va fi din nou un an plin și sper ca în primăvară să avem finalizate toate documentațiile și să putem intra în forță în lucrări, să avem licitațiile de execuție finalizate.

Onoare muncii!

str. milioara (3) str. milioara (2) str. milioara (1)

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva