Marţi, 14 iulie 2015, la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, a avut loc solemnitatea depunerii jurământului de credinţă de către absolvenţii promoţiei 2015, licență și master, ai Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte, cu participarea Părinților Consilieri de la Centrul Eparhial, a profesorilor instituției, a unor membri ai famililor absolvenților și a slujitorilor Catedralei.
Ceremonia a fost inaugurată de slujba Te Deum-ului săvârșită de profesori ai facultăţii, şi a continuat cu cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte prof. univ. dr. NIFON, care a evidențiat nevoia unei temeinice pregătiri teologice pentru viitorii misionari ai Bisericii noastre strămoșești, dar și rolul spiritual și cultural pe care facultatea de teologie îl are întro comunitate, ea fiind o școală a aprofundării cunoștințelor esențiale ale vieții de credință, precum și a tot ceea ce este bun și frumos din marea cultură universală. Optima misiune parohială și monahală se fundamentează pe cunoștințele căpătate de clerici în facultate , pe experiența lor misionară și pastorală, precum și pe felul în care chipul lui Hristos a fost aprofundat în sufletele lor în perioada de formare teologică.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviște
Comentarii recente