Are balta pește

Târgoviște: A fost finalizată autogara de pe Șoseaua Găești (detalii + declarații)

Executivul Primăriei Târgoviște și conducerea Servicii Publice Municipale Târgoviște au mers, astăzi, la autogara nou construită pe Șoseaua Găești, prima finalizată din cele trei construite de administrația publică locală în cadrul proiectului european care privește modernizarea transportului public.

Primarul Cristian Stan spune că urmează, foarte curând, și autogara de pe Bulevardul Unirii, iar cel târziu la începutul lunii august va fi operațională autogara principală de pe Calea Ialomiței, din vecinătatea Complexului Turistic de Natație.

Fiecare autogară este monitorizată video, dispune de sistem de informare pe bază de panouri în tehnologie LED, este dotată cu sală de așteptare, info-point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră „mama și copilul”.

Intervențiile fac parte dintr-un proiect mai amplu în cadrul căruia, în linii mari, au fost reabilitate străzi in lungime de 5,4 km (bulevardele Mircea cel Bătrân si Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării, precum și pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom), sunt modernizate stațiile de călători, sunt construite 3 stații de capăt de traseu, un depou pe strada Calea Ialomiței și vor fi implementate sisteme integrate de management al transportului public.

Cristian Stan:

Pe Șoseaua Găești din municipiul Târgoviște este finalizată una dintre cele trei autogări construite de administrația publică locală, pe actualul program european de finanțare. Este vorba despre proiectul de modernizare al transportului public local din municipiul Târgoviște. Undeva în 10 zile va fi finalizată și autogara de pe strada Unirii, iar cel târziu, la începutul lunii august, va fi operațională și autogara de pe Calea Ialomiței. Este vorba despre un proiect major de reabilitare a transportului public local.

Mai avem și câteva precizări importante pe ceea ce înseamnă transportul public local din zona peri-urbană a municipiului Târgoviște. În ședința de Consiliu Local va fi aprobat noul Plan de mobilitate urbană, urmând ca după aprobarea lui, la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale, membră a zonei urbane funcționale, să putem oferi servicii de transport cu autobuzele noi, cu autobuzele Mercedes Benz Citaro Hybrid. Astfel, vom face un pas înainte în ceea ce înseamnă condițiile oferite călătorilor.

Vom reuși să încurajăm într-o măsură mult mai mare utilizarea transportului public local, cu beneficii deosebite, pe de-o parte pe ceea ce înseamnă scăderea poluării, iar pe de altă parte, la fel de important, scăderea cotelor de trafic. (…) Să nu uităm că aceste autobuze sunt folosite în marile orașe din Europa, orașe precum Dortmund sau München.

Până la finalul anului, proiectul privind modernizarea transportului public local va fi finalizat. În perioada următoare va începe montarea și celor 26 de stații de călători care au rămas de amenajat în teren.

De asemenea, mai avem în licitație publică sistemul de e-ticketing, sperăm să se finalizeze cât mai curând. Este un complex de proiecte, discutăm despre aproape 170 de milioane de lei pe ceea înseamnă îmbunătățirea transportului public local. Urmează prin PNRR achiziția a 21 de autobuze electrice. Avem în licitație publică și acest proiect, urmând ca în vara anului viitor să le avem și pe acestea și așa vom închide acest proiect de modernizare al transportului public local. Aș adăuga pe Programul Operațional următor și o altă autogară, nu numai pentru transportul extra urban.

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva