Are balta pește, Stiri in imagini

Târgoviște: 10 hectare de teren degradat vor fi transformate în parc și lac de agrement

Executivul Primăriei Târgoviște a mers, astăzi, într-o vizită de lucru pe șantierul de lângă Complexul de Natație, acolo unde se lucrează la cea mai amplă amenajare de teren degradat într-o zonă de agrement. Vorbim de 10 hectare, din care 5 hectare luciu de apă (amenajarea lacului) și 5 hectare parc (cu peste 90% spațiu verde).

Proiectul parcului (peste 10 milioane lei), presupune:

  • amenajarea a peste 50.000 mp cu spațiu verde, 1.000 de arbori și arbuști ornamentali, fântână arteziană, piste pentru bicicliști, zonă de fitness, mobilier urban cu wi-fi, supraveghere video;
  • sistem automat de irigații;
  • copiii se vor putea plimba cu mașinuțele sau bicicletele într-un mediu care imită străzile orașului și vor învața semnele de circulație.

Cristian Stan, primar:

Sunt convins că târgoviștenii își aduc aminte de această zonă. Ea nu a mai suferit intervenții de foarte mult timp, iar în acest moment vedem cât de multe lucruri se întâmplă aici. Este vorba despre un șantier destul de mare, un șantier în care, pe de-o parte, se decolmatează lacul, de asemenea, vor fi refăcute taluzurile, va fi reabilitat spațiul verde din jurul lacului, va fi făcută o balustradă, avem și iluminatul public care va înconjura toată această zonă. Vor fi și plante acvatice care vor ajuta la curățarea apei, de asemenea, se va schimba priza, astfel încât, lacul să fie alimentat permanent cu apă. Va fi o zonă foarte frumoasă de agrement, care sunt convins că va atrage foarte mulți oameni. De altfel, acest parc era un punct de atracție în urmă cu zeci de ani, iar în acest moment vrem să redăm din nou viața întregii zone. Lucrările la parc și lac vor fi încheiate anul acesta. În ceea ce privește drumul și parcarea, va mai dura probabil ceva timp.

Onoare muncii!

 

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva