Comunicat de presă
„Copiii sunt mâinile cu ajutorul cărora atingem cerurile”
Henry Ward Beecher
Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgoviște prin Teatrului Municipal „Tony Bulandra” organizează în zilele de 1 și 2 iunie 2018, intervalul orar 10.00 – 19.00, pe platoul din Piața Mihai Viteazul, Festivalul Copiilor AnimaȚie, un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Copilului.
Anul acesta organizatorii v-au pregătit numeroase spectacole de stradă cu tematică pentru cei mici, mânuire de păpuși, desen pe asfalt, pictură pe față, ateliere de creație, modelare baloane, dansuri și cântece cu și despre copii.
Festivalul AnimaȚie este sărbătoarea copiilor și a tuturor celor care își doresc să se bucure de copilărie, prin activități distractive, educative și multă voie bună. Dorim să răspundem prin acest festival nevoilor micilor noștri spectatori de cunoaștere a basmelor și poveștilor tradiționale, de miraculos și, nu în ultimul rând, de a fi chiar ei înșiși pe scenă.
Toate activitățile se vor desfășura în Piața Mihai Viteazul (pe platoul din fața Casei Sindicatelor), deschiderea oficială având loc la ora 10:15 în prezența Domnului Primar Daniel Cristian Stan.
Anul 2018 este anul celebrării Marii Uniri, astfel încât primii 100 de copii prezenți la festival se vor bucura de un cadou special: cartea „Marea Unire pentru cei mici”.
Vă așteptăm cu drag, în număr cât mai mare, să celebrăm împreună COPILĂRIA!
Teatrul „Tony Bulandra”
Comentarii recente