Are balta pește, Stiri in imagini

„Succesul” consilierilor județeni ACL, anulat din lipsă de voturi!

consilieri judeteni

S-a întâmplat ieri, în ședința Consiliului Județean Dâmbovița, ca 2 proiecte de pe ordinea de zi să vizeze numirea reprezentanților CJD în Adunarea Generală a Acționarilor la SC Lucrări Drumuri și Poduri SA, respectiv în Consiliul de Administrație la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița.

Urmare a votului secret, pedeliștii și liberalii au clamat succesul și instaurarea noii majorități în Consiliul Județean, prin impunerea lui Aurelian Popa la SC LDP și a Laviniei Ionescu la CJAS.

Numai că lucrurile nu stau deloc așa, vine replica CJD. Într-un comunicat de presă semnat de Ioan Marinescu – vicepreședinte CJD și președinte al ședinței de ieri și de Ivan Vasile Ivanoff – secretarul județului, se arată că proiectele de hotărâri privind nominalizarea celor 2 reprezentanți nu au fost aprobate pentru că nu au întrunit numărul necesar de voturi:

Facem precizarea că, din totalul de 29 de consilieri judeţeni prezenţi și care și-au exprimat dreptul la vot, rezultatul votului pentru nominalizarea domnului Popa Aurelian a fost următorul:

  • 14  voturi pentru
  • 12  voturi împotrivă
  • 3  voturi nule

În consecință, numărul minim de voturi necesar aprobării proiectului de  hotărâre  nu a întrunit cvorumul de minim 15 voturi pentru, conform art.45(1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001.

În ceea ce privește alegerea doamnei Lavinia Ionescu ca reprezentant al Consiliului Judeţean Dâmboviţa în Consiliul de Administrație al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa, rezultatul votului a fost următorul:

  • 13  voturi pentru
  • 12  voturi împotrivă
  • 4  voturi nule

Și în acest caz, numărul minim de voturi necesar aprobării proiectului de  hotărâre  nu a întrunit cvorumul de minim 15 voturi pentru, conform art.45(1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001.

Succesul ACL în Consiliul Județean pare să fi fost unul de scurtă durată, cele două proiecte de hotărâre urmând a fi repuse pe ordinea de zi a următoarei ședinţe de consiliu județean. Până atunci, e liber la făcut majorități.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

One Comment

  1. enache lucian

    3 respectiv 4 voturi nule !!! Cam multi analfabeti sau tradatori in Consiliul Judetean Dambovita.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva