Are balta pește, Stiri in imagini

Stațiunea Pucioasa va fi cuprinsă în Master-planul de investiții în turism: finanțare guvernamentală puternică!

constantin ana 2

Primarul Constantin Ana a anunțat astăzi că, în urma dialogului cu Ministerul Turismului, orașul-stațiune Pucioasa va intra în Master-planul de investiții în turism pe care autoritățile guvernamentale vor să-l elaboreze și finalizeze până la 1 iulie. Vestea este foarte bună din perspectiva avantajelor care derivă de aici, respectiv finanțare guvernamentală masivă în infrastructura specifică pe care cei de la Pucioasa vor să o realizeze. Doar într-o primă fază, edilul enunță posibilitatea atragerii a 4-5 milioane de euro, proiectele totale, dacă vor fi duse la îndeplinire, ajungând la un total de aproximativ 20 de milioane de euro:

Am avut o discuție cu ministrul Turismului săptămâna trecută, în prezența domnului Titus Corlățean, și ne-a asigurat că, în baza solicitărilor pe care le-am primit prin intermediul Consiliului Județean și a răspunsurilor pe care le-am trimis, stațiunea Pucioasa va fi prinsă în Master-planul de Turism care va fi definitivat până în luna iulie a anului curent. Trebuie să pregătim niște investiții serioase, ca să avem un motiv pentru a veni cu adevărat la Pucioasa; pentru că aste o întrebare care mă macină de când am început mandatul: „Ce ar căuta un turist la Pucioasa?”. N-am un răspuns pe care să vi-l dau astăzi, dar sper să-l am în 2-3 ani.

Vom putea realiza niște obiective prin care să devenim atractivi. Propunerea pe care i-am făcut-o domnului ministru este să facem o bază de agrement, un centru spa, cu o piscină indoor/outdoor, cu toate dotările necesare pentru cei care să vină nu doar la tratament, ci și la o relaxare de 2-3 zile. Pentru moment, cred că targetul orașului Pucioasa este acela de a deveni atractiv pentru turismul de week-end.

Ministrul Turismului, Marius Titus Dobre, a anunțat luna trecută că va fi realizat Master-planul de investiții în turism până la 1 iulie, pentru că în acest moment nu există nimic coerent în domeniu.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva