Are balta pește, Stiri in imagini

START lucrări la parcul de agrement de lângă viitorul mall (detalii)

Executivul Primăriei Târgoviște, condus de Cristian Stan, a mers astăzi pe șantierul fostei unități militare de la gară, acolo unde se desfășoară lucrări majore de investiții pentru municipalitate. La începutul lunii, era semnat contractul de finanțare pentru Parcul de agrement, pe fonduri europene (vezi aici toate detaliile). Astăzi, utilajele au intrat, efectiv în șantier și au demarat execuția, care e preconizată să se finalizeze în maxim 12 luni.

Cristian Stan:

Aici se construiește cea mai nouă parte a orașului nostru. Este vorba de o zonă care va găzdui mai multe obiective de investiții. În momentul de față, în spatele nostru tocmai a început construcția unui nou parc – o finanțare pe fonduri europene, pe un teren pus la dispoziție de CJ Dâmbovița, investiție de aproximativ 7 milioane lei. (…) Va fi un parc de aproximativ 16.000 mp, 14.000 mp spațiu verde, vor fi plantați peste 500 de arbori, va fi o fântână, vor fi alei pietonale, stații de biciclete, piste, scenă ș.a.m.d. Va fi o zonă cu totul nouă, în apropierea mall-ului.

Lângă reprezentanții Primăriei a stat și Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean, instituție care derulează, la rându-i, investiții în zonă:

În acest loc, avem în derulare lucrările la drumul de acces dinspre bulevardul Carol, spre linia de centură. În partea stângă, se degajează terenul pentru ceea ce înseamnă construcția locuințelor ANL, în spate, unde sunt grămezile de pământ, urmează să fie construit următorul stadion. Aș vrea să vă dau o veste bună, pe data de 10 octombrie a fost deschiderea, la Compania Națională de Investiții, pe ceea ce înseamnă accesarea studiului de fezabilitate, mai exact, proiectare pentru viitorul stadion. Au fost ofertanți numeroși, în 30 de zile așteptăm un câștigător, pentru a face lucrările respective.

Pe acest drum, noi, Consiliul Județean Dâmbovița, am făcut sistemul de alimentare cu apă și canalizare, lucrăm acum la stabilizarea porțiunii, care va face accesul către vechiul cartier CFR, urmând ca, și în baza alocărilor bugetare care s-au dat pentru Primăria Municipiului Târgoviște, să lărgim acolo drumul.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva