S-a întâmplat în cadrul ultimei Delegații Permanente a PNL să aibă loc o intervenție din partea senatorului de Dâmbovița, Sorin Roșca Stănescu pe o chestiune extrem de sensibilă. Scriu cei de la stiripesurse.ro (oferă și stenograma audio) că SRS a pus problema unei prevederi din statut potrivit căreia, după fuziunea PNL – PDL, foștii președinți ai celor 2 partide vor face parte din forurile de conducere. Alarma alarmelor îl privea pe Traian Băsescu, cel care a fost președintele PD înainte de a ajunge la Cotroceni.
Din motivul ăsta, senatorul de Târgoviște-Moreni a dorit clarificări pe subiect: În legătură cu componența, cu foștii membrii, foștii președinți, tare mult mi-aș dori, pentru liniștea noastră, să apară și sintagma „foștii președinți care sunt membri ai celor 2 partide”.
Din conducerea partidului, răspunsul (venit, cel mai probabil din partea lui Mihai Voicu) a fost acela că sunt introduse măsuri de siguranță în pasajele statutului: În legătură cu ceea ce a spus corect domnul senator Roșca Stănescu în ultima parte a intervenției sale îi răspund nu numai că este reglementat așa, dar, mai mult, există o prevedere suplimentară și anume că, dacă vreunul din cei care nu este membru al partidului dorește să se înscrie în partid, nu o poate face decât cu aprobarea BPN. Deci, este un pic mai îngroșat, mai întărit decât ceea ce ați solicitat dumneavoastră.
Onoare muncii!
Comentarii recente