Are balta pește, Stiri in imagini

Sfârșit de epocă Plumb în PSD Dâmbovița? Deputatul Corneliu Ștefan și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte (declarații)

La 2 zile după ce Rovana Plumb și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat la șefia PSD Dâmbovița, a venit replica așteptată: deputatul Corneliu Ștefan, unul dintre cei mai vocali opozanți ai dnei Plumb în interiorul organizației, și-a lansat, la rândul său, candidatura pentru funcția de președinte.

Alături de Ștefan au stat senatorul Titus Corlățean – cel care va candida pentru funcția de președinte executiv, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan – cel care va candida pentru funcția de secretar executiv, deputatul Marian Țachianu, primari, viceprimari, consilieri județeni, președinți de organizații. Cei prezenți – doar un nucleu al echipei mai largi din spatele deputatului Corneliu Ștefan, așa cum el i-a prezentat.

Declarațiile deputatului:

După o largă consultare cu membrii de partid ai Organizației PSD Dâmbovița, cu colegii primari, cu parlamentarii, conducerea centrală a Organizației Naționale, în seara aceasta am decis să-mi depun dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Organizației PSD Dâmbovița.

Îi am alături de mine pe o parte din colegii mei, care intră în competiția internă pentru a restabili Organizația PSD Dâmbovița. Vom candida într-o echipă, iar acea echipă se va numi PSD Dâmbovița.

Candidez pentru a salva acest partid, această organizației, pentru membrii de partid care-și doresc, în 2020, să câștige alegerile locale și parlamentare. Proiectul nostru politic are în vedere scoaterea din izolare a acestei organizații, recâștigarea încrederii membrilor noștri de partid.

Organizația PSD Dâmbovița a fost condusă, de un an de zile, sub forma unui grup de interese, oameni care au pierdut toate bătăliile electorale pe la partidele pe la care au fost. Sunt oameni care, astăzi, decid în organizația noastră, oameni care decid viitorul nostru politic, oameni care au fost în alte partide politice și au pierdut toate bătăliile electorale. În al doilea rând, echipa noastră nu mai este unită. De un an de zile, județul a fost dezbinat în nord și sud, est și vest; s-a dorit împărțirea în mai multe nucleee, pentru a aduce dezbinarea în sânul organizației. Sunt lucruri pe care le-am spus acum 6 luni de zile, nu mai vreau să le repet, dar eu, în iunie 2019, prin demisia mea, am tras un semnal de alarmă.

Cred că cel mai bine plasat candidat în urma unui sondaj pe care o să-l facem cât mai curând ar trebui să candideze la președinția Consiliului Județean.

Principalul atu al lui Ștefan, în lupta contra Rovanei Plumb, îl reprezintă rezultatele dezastruoase obținute de PSD Dâmbovița sub conducerea europarlamentarului, cel mai slabe din istoria organizației, conform cifrelor oficiale.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva