Senatorul Șerban Nicolae, lider al Grupului PSD, este încă una dintre vocile critice față de modul în care România „reușește” să celebreze Centenarul Marii Uniri. Ca și în alte situații, se subliniază lipsa unei strategii integrate, a unei viziuni și, mai înainte de toate, a solidarității în jurul unui proiect care trebuia să fie grandios:
Ce face administrația statului pentru marcarea Centenarului Marii Uniri poate fi criticat din multe puncte de vedere. În primul rând, ar fi trebuit începute de mai mult timp o serie întreagă de strategii, în așa fel încât să marcăm așa cum se cuvinte un asemenea eveniment.
E adevărat că nu există solidaritate la nivelul întregii societății. Preferăm să ne criticăm reciproc și, atunci, chiar cei care critică administrația ar fi putut să vină cu idei proprii. Citez din Alecsandri: „E unul care cântă mai bine decât mine? Cu-atât mai bine țării și lui cu-atât mai bine”. Dacă avea cineva alte idei, mai bune decât ale actualei administrații, care să aducă ceva mai multă coeziune, ceva mai multă solidaritate, ceva mai multă emoție în ceea ce privește celebrarea celor 100 de ani de la actele Marii Uniri poate că ar fi fost mai bine.
Eu am încercat să transmit un semnal – n-am fost foarte convingător și îmi pare rău de asta -, am încercat să spun că Centenarul n-ar trebui marcat doar în 2018 ci că, din punctul meu de vedere, Centenarul ar fi trebui marcat pe parcursul perioadei 2016 – 2020, adică de la intrarea României în primul război mondial și până la Tratatul de la Trianon.
Nu sunt mulțumit, pe scurt, de ceea ce se face în privința celebrării Centenarului, dar eu cred că societatea, ca atare, nu este pregătită de un asemenea act de solidaritate așa cum a fost acum 100 de ani.
Declarațiile lui Șerban Nicolae au fost făcute în cadrul reuniunii Grupului senatorial PSD care are loc în aceste zile la Peștera, în județul Dâmbovița.
Onoare muncii!
Comentarii recente