Se întâmpla acum 2 ani, pe 22 martie 2013, lansarea de la Târgoviște a documentului intitulat „Pact parlamentar pentru județul Dâmbovița”, inițiativă unică la nivel național, care aducea împreună gândurile deputaților și senatorilor USL, încă vie la timpul respectiv. Pactul a fost atunci prezentat și îmbrățișat deopotrivă de parlamentari și de președintele Consiliului Județean, Adrian Țuțuianu. Vezi documentul AICI!
Se întâmplă astăzi un apel de reluare a acelor eforturi comune, apel lansat de senatorul Valentin Calcan (PSD), care insistă pentru o împăcare și conjugare a forțelor politico-administrative de la nivel județean și parlamentar. Iată comunicatul senatorului:
Peste puțin timp se împlinesc doi ani de când “a fost lansat în premieră națională „Pactul parlamentar pentru Dâmbovița”, un document-angajament semnat de cei 10 parlamentari USL în baza căruia aceștia vor acționa concertat pentru îndeplinirea unor obiective importante”. (am citat din presa de atunci)
Chiar dacă USL nu mai există, nu putem uita faptul că programul politic pentru care am fost votați a fost cel al Uniunii Social Liberale. Avem cu toții datoria să ne ținem de cuvânt, avem cu toții datoria să onorăm „Pactul parlamentar pentru Dâmbovița”.
Un moment important va fi mâine la ședința Consiliului Județean unde se va dezbate Strategia de Dezvoltare a județului Dâmbovița. Este cel mai important document pentru județul nostru și de aceea noi, toți parlamentarii dâmbovițeni trebuie să fim prezenți. Îmi doresc să fim cu toții, indiferent de partidul politic pe care-l reprezentăm în parlament.
Sper ca acest moment să fie și (re)începutul unei mai bune colaborări între toți parlamentarii județului și consiliul județean, președintele consiliului județean, consilierii județeni. Spun asta pentru că din păcate am văzut în ultimul timp multe opinii politice publice care în loc să construiască mai mult dărâmă. Sincer, este atât de ușor de dărâmat și în același timp este extrem de greu de construit.
Nu văd niciun sens în a ne duela în postări pe rețele de socializare. Ca senator sau deputat este important să știm și să sprijinim inițiativele legislativului județean. Opiniile de genul dacă parlamentarii nu întreabă consilierii județeni cum să voteze în parlament atunci nici parlamentarii să nu întrebe cum se votează în consiliul județean nu pot fi opinii constructive.
De asemenea, atacurile nefondate la adresa președintelui consiliului județean nu fac decât să creeze o imagine a unui județ nefrecventabil pentru eventualii investitori. Prin funcția publică pe care o are, imaginea președintelui consiliului județean este și imaginea județului nostru. De aceea poate că multe neînțelegeri ar trebui mediate cu mai multă înțelepciune astfel încât să reclădim imaginea publică a județului nostru.
În acest sens, lansez președintelui consiliului județean Adrian Țuțuianu propunerea de a organiza lunar întâlniri consultative cu toți parlamentarii dâmbovițeni pentru a prezenta și dezbate proiectele de actualitate județeană.
Să începem cu o primă astfel de întâlnire mâine, cu ocazia dezbaterii Strategiei de Dezvoltare a județului Dâmbovița !
Onoare muncii!
Comentarii recente