Are balta pește, Stiri in imagini

Senatorul Titus Corlățean, pe larg despre referendum, familie, căsătorie și presiunile pe România!

Pe 6 și 7 octombrie are loc referendumul național pentru revizuirea Constituției României în sensul definirii căsătoriei ca uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie. Pe subiect s-au făcut enorm de multe aprecieri, luări de poziții din care au derivat și numeroase încercări de maculare a temei. Unul dintre susținătorii puternici și fermi ai demersului de revizuire, senatorul social-democrat Titus Corlățean, a vorbit astăzi despre aceste lucruri, despre provocarea pe care, ca societate, o avem odată cu acest referendum.

Declarații pe larg:

Au fost foarte multe obstacole, iar în prezent sunt foarte multe minciuni și manipulări care se lansează pe piață din partea celor care se opun acestui referendum. Nu este vorba de o redefinire a familiei în niciun caz. Relațiile private și de familie, în toată complexitatea lor, sunt ocrotite în Constituție de articolul 26. Asta înseamnă și familia monoparentală, care va continua să fie sprijinită de către statul român, și drepturile copiilor din afara căsătoriei, care rămân egale cu ale copiilor din căsătorie, dar și alte opțiuni din societate, de tipul celor LGBT.

Este, însă, un alt subiect – și aici intervine elementul de manipulare și de minciună din parte celor care se opun referendumului –  acest referendum nu se referă la redefinirea familiei, ci la definiția legală, constituțională a CĂSĂTORIEI, ceea ce reprezintă o opțiune socială. Cetățenii pot decide o formă sau alta a definiției respective, în funcție sistemul de valori pe care îl consideră important pentru existența lor.

Subliniez faptul că definiția căsătoriei și, în general, dreptul familiei reprezintă competențe naționale, nu comunitare, nu ale Uniunii Europene. Nu Uniunea Europeană legiferează o normă care este, după aceea, obligatorie și aplicabilă de către statele membre. Aici vorbim de o competență națională, suverană și cetățenii României pot decide suveran.

Presiunile pe România sunt mari în ultimii ani și asta este o realitate, un lucru cunoscut. Inclusiv în interiorul României sunt presiuni pentru a merge pe alte opțiuni legislative, pentru a legifera parteneriatul civil, căsătoria între persoane de același sex și, ulterior, adopțiile de copii.


Senatorul social-democrat a oferit și răspunsuri la întrebări care au apărut pe marginea acestui demers, respectiv:

De ce să organizăm un referendum dacă există, deja, această definiție a căsătoriei în Codul Civil?

Răspunsul este foarte clar: Codul Civil este o lege care poate fi modificată oricând, foarte simplu, prin Ordonanță de Urgență a Guvernului. Norma constituțională are o alte greutate juridică și ea se stabilește prin voința suverană a cetățenilor, prin referendum. Acest lucru nu se schimbă de pe o zi pe alta. (…) Teoria generală a dreptului ar putea să vă explice un lucru foarte simplu. În trecerea timpului, au existat mai întâi normele morale, care n-au forță juridică obligatorie. În special, cele cu adevărat importante la nivelul societății în materie de norme morale, ulterior se codifică, se înscriu în lege. Între normele juridice, inclusiv din Codul civil, există norme care exprimă valori fundamentale ale societății și norme care exprimă valori importante sau, poate, mai puțin importante, dare care sunt codificate. Noi vorbim de instituția căsătoriei, care este o normă fundamentală în interiorul societății.

De ce ar trebui cheltuite milioane de lei pentru acest referendum?

În opinia foarte largă, nu este o cheltuială, ci reprezintă cea mai bună investiție care se poate face în viitorul societății românești și în viitorul copiilor noștri. Este vorba, până la urmă, și de sistemul de valori moral-creștine pe care noi le avem în această țară.

 

Comentarii

comentarii

3 Comments

  1. își bate joc de diasporeni la prezidențialele din 2014, se ascunde prin Senat de procurori, iar acum vine să mă prostească?
    mergi, tată, mai „prima di tutto” pe la procurori și declară-le „pe larg” despre urnele gestionate de MAE
    după care mai stăm de vorbă ca să văd ce le spun nepoților despre „tradiționala” asta
    hai, pas! 🙁

  2. N-au fost niciodata atatea polemici la un referendum. Probabil a avut dreptate Basescu cu procentul de 20% pe care l-au luat toti in ras.

  3. Nu stiu de ce ne afecteaza cine cu cine se casatoreste si ce alege sa faca fiecare la el in casa. E de bun simt sa aiba aceleasi drepturi din moment ce au aceleasi obligatii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva