Plenul Senatului a respins astăzi solicitarea procurorilor DNA privind încuviinţarea arestării preventive a senatorului de Dâmbovița, Marius Ovidiu Isăilă (ales PDL, trecut la PSD). Colegii acestuia au decis că Isăilă poate fi cercetat și pe mai departe în stare de libertate și au dat un vot negativ cererii DNA: 104 voturi împotrivă – 15 pentru.
Procurorii au justificat cererea de arestare preventivă prin faptul că s-a constatat „repetabilitatea actelor infracţionale, întinderea acestora în timp (2012 – 2014), modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor – prin folosirea/interpunerea altor persoane care primeau sumele de bani pretinse urmare a traficării influenţei, modalitatea conspirată de a aborda discuţiile cu tematică infracţională (în toalete, prin dezbrăcarea interlocutorului pentru a nu avea asupra sa aparatură de înregistrare, dialog în şoaptă însoţit de gestică), precum şi încercările de a şterge urmele infracţiunilor prin redactarea unor contracte false care să creeze o altă aparenţă decât realitatea primirii unor sume de bani”.
Isăilă s-a apărat și a repetat de mai multe ori că e nevinovat, insistând asupra faptului că a cooperat și va coopera în continuare cu instituțiile, astfel încât să nu împiedice în vreun fel desfășurarea anchetei: Am fost cooperant cu toate structurile de anchetă. Nu cer clemenţă, vreau doar ca faptele mele să fie judecate aşa cum sunt, nu cum vor cei de la DNA. Arestarea mea e cerută în timp ce faptuitorul adevărat, fostul meu consilier, Cristian Ene, se plimbă liber şi nepăsător. Este o campanie orchestrată de DNA. El este un nimeni, nu este o persoană publică cum sunt eu.
Onoare muncii!
Comentarii recente