Președintele PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu, a adresat luni o interpelare ministrului Apărării Naționale, Gabriel Beniamin Leș, aducându-i în atenție situația clădirii Cercului Militar din municipiul Târgoviște. Este, în fapt, o reluarea a demersurilor Consiliului Județean Dâmbovița din anii anteriori pentru preluarea imobilului, aflat acum în stare de degradare, cu posibilitatea accesării de fonduri pentru reabilitare, modernizare și introducere în circuitul cultural.
Textul interpelării:
Domnule ministru,
În municipiul Târgovişte, str. Justiţiei nr. 5, este situat un imobil compus din clădire P+1 şi terenul aferent, construit în perioada 1906-1907, cu indicativul 2730 – „Cercul Militar” şi înregistrat în categoria monumentelor istorice la nr. DB-II-m-B-17271 prin Ordinul ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 2314/2004.
Imobilul respectiv face parte din domeniul public al statului, fiind în administrarea Ministerului Apărării Naţionale – pentru Garnizoana Târgovişte, în clădire desfăşurându-şi activitatea Cercul Militar, Asociaţia Veteranilor de Război, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere şi Asociaţia „Cultul Eroilor”.
Soluţionarea favorabilă a solicitării prezente ar da posibilitatea autorităţilor judeţene, în speţă Consiliului Judeţean Dâmboviţa, să înceapă demersurile pentru reintroducerea imobilului în circuitul cultural al judeţului, sala mare de spectacole (amplasată în centrul clădirii) nemaifiind folosită de peste 35 de ani conform destinaţiei sale iniţiale, anume găzduirea de spectacole de teatru şi concerte, ţinând cont de arhitectura şi acustica de excepţie de care se bucură.
Din păcate, demersurile anterioare au rămas fără un rezultat favorabil, drept pentru care, ţinând cont de adresele din anii trecuţi şi de rezervele de atunci ale Ministerului, vă fac următoarele precizări:
- în situaţia preluării de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa a imobilului menţionat, întreaga activitate a Cercului Militar şi a asociaţiilor care desfăşoară în prezent activităţi acolo va putea continua în acelaşi spaţiu, nefiind necesară relocarea într-un alt imobil;
- clădirea, construită în urmă cu peste 100 de ani, clasificată ca monument istoric, este vizibil afectată şi ajunsă într-o stare avansată de degradare. Preluarea de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa ar da posibilitatea accesării de fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 sau fonduri guvernamentale prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (aprobat prin OUG 28/2013) în vederea consolidării, reabilitării şi modernizării clădirii;
- reabilitarea şi modernizarea clădirii face posibilă reintroducerea ei în circuitul cultural-artistic al judeţului, prin utilizarea sălii de spectacole pentru organizarea de evenimente specifice.
Faţă de cele enunţate, vă rog, domnule ministru, să analizaţi posibilitatea transmiterii imobilului cu indicativul 2730 – Cercul Militar din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al judeţului Dâmboviţa şi administrarea Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Solicit răspuns scris.
Comentarii recente