Președintele PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu, reacționează dur pe subiectul blocajului impus de consilierii județeni PNL asupra realizării unui mall la Târgoviște. Subiectul poate fi parcurs aici.
Senatorul îi acuză pe liberali de iresponabilitate în amânarea unei asemenea investiții, în condițiile în care oportunitățile de acest fel nu apar în fiecare zi, ci au în spate multe discuții și mult efort de convingere:
Este absolut revoltător cum procedează oamenii ăștia!!!
De 4 ani de zile căutăm investitori, de 3 ani discut personal și țin legătura cu grupul care dorește să investească. Iar acum mă uit la iresponsabilitatea cu care tratează PNL subiectul, de parcă am avea în fiecare zi la ușă un asemenea investitor. E jenant și disprețuitor la adresa dâmbovițenilor ce fac consilierii PNL.
Onoare muncii!
păi măi, luceafăr conducător/călăuzitor, tocmai pentru că așa cum spui că
„de 3 ani discut personal și țin legătura cu grupul care dorește să investească”
orice politician responsabil de la putere și din opoziție trebuie să verifice și să analizeze foarte atent acest … „personal”.
înțelege asta, că tot „personal” te-ai implicat și în afacerea COST, ca să mă rezum la atît, de s-a ales praful (mare noroc ai că muncitorimea combinatului a rămas și fără sînge în instalație!). 🙁
cît îi desconsider eu pe liberali, pentru cazul în speță îi aplaud! poate își revin.