Are balta pește, Stiri in imagini

Se închid restaurantele și cafenelele la interior în Târgoviște, Răzvad, Văleni + masca obligatorie în 11 localități

Comunicat de presă

Vă informăm asupra aprobării Hotărârii nr. 39/08.10.2020 privind restricţionarea unor activităţi desfăşurate de agenţii economici, precum şi a altor măsuri  în domeniul sănătăţii publice pe raza unor unităţi administrativ-teritoriale din  judeţul Dâmboviţa.

Astfel, începând cu data de 09 octombrie 2020 se restricţionează, în sensul interzicerii activităţilor cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor,  precum şi a activităţilor operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc de pe raza următoarelor unităţi administrativ-teritoriale:  Răzvad, Târgovişte, Văleni-Dâmboviţa.

De asemenea, începând cu data de 09 octombrie 2020, în intervalul orar 06:00 – 18:00, de luni până vineri, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie (astfel încât să acopere nasul şi gura) în toate spaţiile publice de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale în care rata incidenței cumulate a cazurilor depășește 1,5/1000 de locuitori, respectiv: Moţăieni, Crevedia, Ulmi, Ocniţa, Perşinari, Glodeni, Răzvad, Târgovişte, Titu , Văleni-Dâmboviţa, Bezdead.

Obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice revine tuturor persoanelor  care au împlinit vârsta de 5 ani.

Având în vedere numărul mare de cazuri înregistrate în ultimele zile, FACEM APEL către cetățenii județului nostru, dar și către toți agenții economici cu privire la necesitatea respectării cu strictețe si responsabilitate a măsurilor de protecție sanitară și distanțare socială, prevăzute de legislația în vigoare, dar și prin hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Trebuie să conștientizăm cu toții că efortul personalului medical de a face față acestor situații este unul deosebit.

Biroul de presă

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva