Ca în fiecare an, sfârșitul verii/începutul toamnei înseamnă, la Pucioasa, zilele orașului – „Sebările Băilor Pucioasa”, așa cum sunt ele cunoscute în urbe. Organizatorii concurează cu ei înșiși de la an la an și au pregătit pentru această sărbătoare un program-eveniment complet, cu muzică bună, pentru toate gusturile, ateliere și expoziții.
Parcul Central va fi gazda concertelor, iar primarul Constantin Ana anunță că este ultima manifestare de amploare organizată în parc – vor începe aici lucrări ample de modernizare.
Lista celor care vor concerta o puteți parcurge în afișul de mai sus, urmând ca programul pe zile și ore să fie anunțat în perioada următoare.
Constantin Ana:
La sfârșit de vara va așteptăm pe toți ACASA!!!
Deși, inițial, am considerat, din motive financiare, că nu este cazul să mai organizăm Serbările orașului, am decis până la urmă, împreuna cu întregul Consiliu Local, să continuăm tradiția acestui important eveniment, cu scopul clar de a oferi cetățenilor orașului un motiv de bucurie și, de ce nu, o sărbătoare a revederii!
Onoare muncii!
Comentarii recente