Are balta pește, Stiri in imagini

Rectorul UVT, Călin Oros, se întoarce în politică și deschide lista ALDE Dâmbovița pentru Camera Deputaților!

14442678_1372291396121877_1000541158_n

Rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, Călin Oros, va deschide lista ALDE Dâmbovița pentru Camera Deputaților. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat copreședintele ALDE – Daniel Constantin, fostul ministru al Educației – Sorin Cîmpeanu, președintele ALDE Dâmbovița – Georgică Dumitru, președintele excutiv – Ionel Petre și prim-vicepreședintele – Cătălin Olteanu.

Rectorul a declarat că revenirea sa în prim-planul politicii active se datorează, în special, relațiilor aparte pe care le are cu cei doi lideri naționali amintiți mai sus și că face pasul acesta pentru a aduce un plus de susținere Universității „Valahia”, cu beneficiile care decurg dintr-o dezvoltare pe această zonă:

Călin Oros: Am văzut că la ALDE se construiește ceva ce poate fi folositor într-o zonă de pe eșicherul politic unde, din punctul meu de vedere, sunt dificultăți majore. (…) În primul rând, fac acest lucru pentru Universitate. Orașul, continui să cred, trebuie regândit în jurul Universității. Și nu numai orașul, ci întreg județul și, poate, regiunea, după modelele care există în lume. Cineva spunea foarte frumos că a venit un investitor în Dâmbovița și prima întrebare pe care a pus-o a fost dacă există universitate. Deci, în primul rând, pentru Universitate, iar în al doilea rând pentru că este absolut necesar să creștem în județul Dâmbovița nivelul de trai al populației. Avem nevoie în județul Dâmbovița de bunăstare și, atunci, acesta este motivul care mă determină să candidez. Știu că lupta nu este foarte ușoar, știu exact și cam care sunt șansele; există, cu siguranță, un culoar pe care putem să-l folosim și să profităm de el. Eu îi asigur pe colegii că-mi voi da toată silința și-mi voi depune toată inteligența pe care o am în joc pentru a reuși ce ne-am propus.

Întoarecerea lui Oros în politică se întâmplă după 6 ani de pauză, rectorul activând, în trecut, la PDL și PNL. Oros este cel mai nou membru ALDE, el semnând adeziunea chiar în această dimineață.

Onoare muncii!

14442547_1372288459455504_1250121465_n

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva