Are balta pește, Stiri in imagini

REACȚIE Ionuț Săvoiu, despre investițiile în zona montană și atitudinea Consiliului Științific al Parcului Natural Bucegi

savoiu-parcul-natural-bucegi

Acum 3 zile, scriam materialul ăsta despre modul în care reprezentanții Consiliului Științific al Parcului Natural Bucegi au înțeles să răspundă solicitărilor județului Dâmbovița cu privire la dezvoltarea turistică în zona montană. Era vorba, în mod concret, de realizarea unei stațiuni pe muntele Nucet, dar subiectul poate fi generalizat la tip de atitudine. Au opinat atunci pe marginea deciziilor Consiliului Științific al Parcului: Adrian Țuțuianu, Alexandru Oprea și Valentin Calcan. Între ele, dacă le citiți fie și-n diagonală, părerile nu sunt deloc întocmai, dar asta e și frumusețea.

Se adaugă astăzi pe lista comentariilor deputatul Ionuț Săvoiu, cu o analiză largă și critică la adresa factorilor decidenți din zona conducerii Parcului Natural Bucegi. În cuvinte multe, spune deputatul:

Înțeleg foarte bine, din viața de zi cu zi și urmare a activității mele profesionale în cadrul căreia colaborez des cu autoritățile de mediu că protecția biodiversității este o prioritate mai întâi globală, apoi europeană, națională, județeană și locală. Acest lucru este asumat de către toți factorii politici, mai vechi și mai noi, prin diverse tratate, directive și acte normative în vigoare.

În conformitate cu legislația actuală, asigurarea protecției biodiversității pe teritoriul Parcului Natural Bucegi se face pe baza planului de management al parcului, care definește limitele zonei de dezvoltare durabilă în care se poate construi cu avizul Consiliului Științific, zona tampon de management durabil, în care accesul se face controlat și este permisă activitatea ecoturistică fără realizarea de investiții și construcții (deci, fără spații de cazare și alimentație publică), și zona de protecție integrală a rezervațiilor naturale.

Din păcate, constat cu mâhnire că, atunci când vine vorba de o intenție de extindere a zonei de dezvoltare durabilă în cadrul planului de management prin reducerea zonei de management durabil în proximitatea drumului de acces la Babele, se ignoră total nevoia acută de dezvoltare economică a județului Dâmbovița. Practic, totul se blochează legal și instituțional până când se va redacta și aproba noul plan de management al parcului, adică, în cea mai optimistă variantă, peste 4 ani (se folosește reglementarea care prevede în mod expres „armonizarea” documentațiilor de amenajare a teritoriului cu planul de management al parcului natural)! Dar, oare, armonizarea nu prevede un efort în dublu sens? Se pare că NU, după răspunsul primit de autoritățile județene și de inițiatorii acestor proiecte. Eu m-aș fi așteptat ca, în mod constructiv, Consiliul Științific să pună condiții privind capacitățile investițiilor și modul de realizare a acestora, să solicite inițiatorilor condiții de redare a unor suprafețe din zona de dezvoltare durabilă în zona de management durabil, dar să nu blocheze sine die orice dezvoltare.

 Eu cred că trebuie să înțelegem o realitate: indiferent ce am face, Bucegiul, fiind amplasat în centrul unei zone a României intens urbanizată și în vecinătatea imediată a capitalei, a fost și va fi supus permanent unei presiuni din punct de vedere al factorilor de mediu și al dezvoltării unor activități economice. Să nu uităm că în Parcul Natural Bucegi există o carieră de piatră, trei baraje, două centrale hidroenergetice și foarte mult turism de o calitate îndoielnică, cel puțin, care nu are nimic eco în el așa cum se desfășoară acum chiar în zona de management durabil.

A respinge aprioric orice investiție în dezvoltarea unor proiecte de turism, care să fie direcționate riguros chiar de către Consiliul Științific al Parcului, indică o lipsă de viziune a faptului că aceste proiecte pot securiza condițiile de mediu mai bine decât dezvoltarea sporadică și, oarecum, necontrolată care se întâmplă astăzi.

 A spune că nu putem dezvolta proiecte noi, deoarece avem zone de dezvoltare durabilă deja nedezvoltate denotă, încă o dată, o lipsă de înțelegere a faptului că un proiect finanțabil instituțional trebuie să întrunească niște condiții de viabilitate economică. Ori aceste condiții nu pot fi asigurate în zona de dezvoltare durabilă actuală, urmare a fărâmițării proprietății, a lipsei de sinergie între diverși investitori mai mici, a declarării sine die a unor investiții ale autorităților locale, anunțate de peste 15 ani, dar care nu se mai întâmplă.

Totodată, cred că aruncarea unor cifre alarmiste cu privire la numărul de turiști prezumtivi ai unor proiecte nevalidate încă din punct de vedere al permiselor și, apoi, al bancabilității acestor proiecte, mi se pare o dovadă de neprofesionalism și demagogie din partea acelor factori care au fost solicitați să răspundă cum se poate face ceva și nu de ce nu se poate face nimic în Parcul Bucegi.

Din păcate, cu astfel de atitudine din partea unor autorități insuficient adaptate la timpurile noastre, lipsite de viziune în dezvoltarea Bucegilor, decalajul dintre Dâmbovița și Prahova – Brașov nu doar că se va păstra, dar va crește continuu. Aceste județe nu se vor opri din dezvoltare, culmea!, chiar împrejurul Bucegilor, acolo unde nouă ne este atât de greu astăzi.

Închei spunând că, urmare a realizării drumului de acces în munte și apariției mai multor solicitări de dezvoltare în zonă, cred cu tărie că se impune revizuirea legislației în domeniu (care să insiste asupra conceptului de dezvoltare ecoturistică pentru construcțiile din zona de management durabil), revizuirea planului de management și, mai mult decât atât, limita întinderii Parcului Natural Bucegi. Sunt propuneri și măsuri concrete, singurele care pot să ne scoată din acest blocaj!

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

2 Comments

  1. enache lucian

    Dragi senatori si deputati dar si Ordonanta de urgenta 23.04.2013 pe care nu ati aprobat-o pana in prezent indica o lipsa de viziune. Persoane fizice sau juridice au facut demersuri si au cheltuit bani poentru a realiza pensiuni agroturistice pentru a valorifica un potential cu care ne tot laudam. Si in timp ce acesti oameni ‘nebuni ‘ isi risca banii Statul Roman schimba prin aceasta Ordonanta regulile in timpul jocului ca si la realizarea parcurilor de panouri fotovoltaice. In ce tara traim? Unde e mintea romanului de pe urma ? Domnul prim ministru si ministrul agricultiurii considera ca nu mai avem septel pentru ca unii tarani folosind bani europeni au realizat pe pasunile ce le apartineau pensiuni agroturistice ? Domnul priministru si ministrul agriculturii considera ca nu mai avem septel pentru ca s-au facut investitii in domeniul energiei regenerabile -panouri fotovoltaice – pe pasunile comunale?. Ridicati panourile la un metru deasupra terenului cointeresati crescatorii de oi si s-au rezolvat trei probleme si energie ieftina, si ingrasarea pamantului si „tunsul ierbii”.

  2. Va intereseaza dezvoltarea zonei sau lucrari pentru firmele personale ale dvs,lasate pe maini sigure pana la alegerile viitoare?? Ce faceti pentru persoanele fara ocupatie,cu justitia,cu scolile si spitalele noastre?? Doar coruptie?? Doar hotie?? Unde este poporul aici?? Aveti grija cui dati voturile pe viitor!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva