Featured

PSD: România nu-și permite răfuieli politice sau calcule electorale în fața epidemiei de coronavirus / 9 măsuri propuse

COMUNICAT DE PRESĂ

În fața epidemiei de coronavirus, România nu își mai permite răfuieli politice sau calcule electorale. Preocuparea cea mai importantă a decidenților politici trebuie să fie sănătatea și siguranța cetățenilor.

PSD propune următorul PROGRAM de MĂSURI SOCIALE și ECONOMICE pentru limitarea efectelor CORONAVIRUS:

  1. Realocarea din bugetul de stat a unei prime tranșe de 10 miliarde de lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, în vederea achiziționării de medicamente, materiale sanitare și echipamente medicale.
  2. Ministerul Sănătății trebuie să asigure gratuit medicamente, materiale sanitare și echipamente medicale pentru prevenirea coronavirus, prin intermediul medicilor de familie.
  3. Guvernul va finanța o schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de lei pentru sprijinirea companiilor strategice naționale CFR și TAROM (modificarea proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.12/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare).
  4. Scutirea de la plata contributiilor (CAS și CASS), pentru o perioadă de 3 luni, pentru angajații companiilor care activează în domeniile turismului, transportului și divertismentului. Acestea vor fi suportate de către stat.
  5. Pentru persoanele aflate în izolare/carantină se va asigura plata facturilor pentru utilități și suspendarea pentru 3 luni a plății ratelor bancare. De asemenea, se vor suplimenta bugetele primăriilor prin transfer de la bugetul de stat pentru a asigura un coș minim de alimente celor aflați în izolare la domiciliu.
  6. În situația în care epidemia de coronavirus ajunge în etapa a treia (peste 2.000 de cazuri confirmate) se va suspenda, pentru 3 luni, plata ratelor bancare pentru populație.
  7. Angajații IMM-urilor din sectoarele puternic afectate de impactul negativ al crizei coronavirus vor fi scutiți de plata contribuțiilor și a impozitului pe venit.
  8. Guvernul va elabora un plan privind stocurile de hrană pentru populație, prin protocoale cu furnizorii, distribuitorii și retailerii de alimente.
  9. Românii din țară, precum și cei din Diaspora care s-au întors acasă și care nu beneficiază de o asigurare de sănătate în țară, vor avea parte de tratament gratuit în cazul infectării cu coronavirus.

Biroul de presă al PSD Dâmbovița

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva