Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a prezentat, în această seară, deciziile Comitetului Executiv Județean adoptate, astăzi, decizii pregătitoare pentru anul electoral 2024. Astfel:
- Între 7 iunie – 1 iulie, vor avea loc alegeri politice la nivelul localităților unde PSD nu are primari; prima conferință de alegeri va fi la Găești. În cadrul acestor conferințe, PSD Dâmbovița va anunța și candidații de primari pentru anul 2024.
- Pe 15 iulie va fi Conferința Județeană a TSD Dâmbovița, în cadrul căreia se va alege și noua conducere. După tradiție, aceste alegeri au fost mereu mai provocatoare și mai încărcate de pasiuni decât cele ale seniorilor.
- Între 15 august – 1 noiembrie, vor fi organizate conferințe locale în restul localităților, cele în care PSD are primari, la pachet cu lansarea candidaților pentru localele din 2024.
- În luna noiembrie, va avea loc Conferința Județeană a PSD Dâmbovița, în cadrul căreia se vor organiza alegeri pentru toate funcțiile de conducere, începând de la președinte.
Corneliu Ștefan: Le-am spus și colegilor mei, nu mai avem mult timp până în 2024, iar Organizația PSD Dâmbovița și-a propus să câștige cel puțin primarii pe care îi avem acum, plus 20% din localitățile unde nu avem primari.
Onoare muncii!
Comentarii recente