PSD Dâmbovița a depus, astăzi, dosarele și semnăturile de susținere pentru candidații la alegerile parlamentare. Organizația a obținut în vară, la locale, cel mai mare scor politic la nivel național (60%) și are obiective pe măsură: 7 parlamentari din 10 (5 deputați și 2 senatori).
Corneliu Ștefan, președinte PSD și CJ Dâmbovița:
Avem cele mai frumoase liste, avem cei mai puternici candidați și, nu în ultimul rând, avem oamenii care au fost, sunt și vor fi alături de toate comunitățile locale. Le mulțumesc tuturor dâmbovițenilor care au semnat pe listele de susținători, atât pentru deputați, senatori, cât și pentru candidatul PSD la Președinția României, Marcel Ciolacu.
Cristian Stan, secretar executiv PSD Dâmbovița și primar al municipiului Târgoviște
Aveți în fața dumneavoastră cea mai bună echipă pe care a propus-o vreodată un partid politic în județul Dâmbovița. Făcând abstracție de calitatea mea de primar, de membru al Partidului Social Democrat, ca târgoviștean, eu voi da votul meu pentru continuarea dezvoltării municipiului Târgoviște. Am trăit cu toții perioada în care aveam o guvernare USR – PNL, care, pur și simplu, și-a bătut joc de municipiul Târgoviște. De aceea, având în vedere că târgoviștenii ne-au acordat încrederea masivă la alegerile locale, cred că trebuie să votăm pragmatic pentru Târgoviște, pentru investiții și pentru sprijinul guvernamental de care avem atâta nevoie.
Titus Corlățean, președinte executiv al PSD Dâmbovița, senator:
Începe campania de toamnă, care va duce la alegerea unui nou președinte al României, după lungi 10 ani de gust amar cu cel care, dintr-o eroare majoră, a fost ales președinte. Și o campanie care va duce, de asemenea, la o nouă structură a Parlamentului și un viitor guvern. Facem parte din acest efort al Partidului Social Democrat de a promova un proiect care să aducă nu doar stabilitatea la care s-a făcut referire, ci mai multă prosperitate și mai multă echitate socială în această țară.
Victor Ponta, candidat PSD Dâmbovița pentru Camera Deputaților
Sunt foarte bucuros să fac parte din această echipă și sunt candidat la PSD Dâmbovița datorită oamenilor care sunt lângă mine, Corneliu, în primul rând, Cristi, Titus și toți ceilalți. Dintre cei doi oameni care, de mult timp mi-au spus că trebuie să revin în politică, să candidez, unul e Marcel Ciolacu, celălalt e Corneliu, care a fost mai convins și mai convingător. Îmi place foarte tare tot ceea ce au realizat în ultima perioadă, sunt convins că n-au nevoie de mine ca să câștige alegerile la Dâmbovița, le câștigă oricum. În schimb, rolul nostru e de a obține mai mult decât atât. Neapărat, după 20 de ani de greșeli și catastrofe, Băsescu și Iohannis, eu cred cu tărie că Marcel Ciolacu e cel mai bun candidat și merită să fie președinte.
PSD Dâmbovița a strâns 123.475 semnături pentru candidații la alegerile parlamentare, respectiv 101.533 pentru candidatura lui Marcel Ciolacu la prezidențiale.
CANDIDAȚII PENTRU ALEGERILE PARLAMENTARE
Camera Deputaților:
- Victor Ponta
- Laurențiu Neculăescu, președinte AFM
- Carmen Holban, actual deputat
- Radu Popa, actual deputat
- Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor
- Mihai Istrate, consilier județean
- Agnes Erich, director al Bibliotecii Județene „I.H. Rădulescu”
- Felix Georgescu, medic pediatru
- Florin Georgescu, director al Centrului Județean de Cultură
Senat:
- Titus Corlățean, actual senator
- Claudia Gilia, prefect
- Corneliu Sălișteanu, rectorul Universității „Valahia”
- Ioana Radu, director medical al Spitalului Județean
- Dumitru Barbu, arhitect
Onoare muncii!
Comentarii recente