Are balta pește, Stiri in imagini

Proiecte europene prost implementate la Pucioasa! Constantin Ana: Orașul a ajuns o pată cenușie a județului!

adrian tutuianu - constantin ana

Candidatul anunțat al Partidului Social Democrat pentru alegerile de anul viitor de la Pucioasa, Constantin Ana, a vorbit astăzi, într-o conferință de presă, despre situația orașului din nordul județului, situație apăsătoare din punctul de vedere al implementării defectuoase a cel puțin 2 proiecte europene.

Primul, deja celebru prin modul execrabil în care a fost gestionat, se referă la Modernizarea și extinderea Școlii gimnaziale „Elena Donici Cantacuzino” (Școala nr. 4) din Pucioasa. Am mai scris despre obiectiv aici, atunci când părinții și profesorii revoltați au protestat în fața Primăriei, la deschiderea anului școlar. În puține cuvinte, dintr-o investiție care trebuia să facă din școală o unitate modernă, dotată corespunzător, s-a ajuns la un eșec evident, proiectul depășindu-și total termenele de finalizare (amânate de mai multe ori). Ultimul dintre ele, 14 decembrie, e tot o iluzie. Consecințele?

Constantin Ana: Lucrurile nu s-au terminat acolo și avem o situație dramatică în sensul în care noi trebuie să terminăm acest proiect până la 30 iunie 2016 și cheltuiele pe care UAT Pucioasa ar trebui să le facă pentru finalizare sunt de aproape 500.000 lei.

Nu e doar atât, însă. La suma de mai sus, se adaugă pagubele (pe care Primăria nu și le asumă, încă) făcute de societatea care a început proiectul și care a lăsat școala fără acoperiș în timpul iernii, distrugând, practic, pereți, plafoane, pardoseală, instalații, etc. O estimare la prima vedere reflectă pagube de 500.000 lei, bani care vor fi suportați din bugetul local.

Constantin Ana: Nu știm care e soluția adoptată de Primărie, nu știm ce dorește dl primar să facă acolo. Un singur lucru știm: că aproape 700 de elevi au avut de suferit, că părinții sunt într-o situație dramatică, plimbă copiii prin tot orașul și nu avem, efectiv, un termen de finalizare al acestei investiții.

Cel de-al doilea proiect se referă la Dezvoltarea zonei turistice Pucioasa – modernizarea drumurilor de interes local. Proiectul are termen de finalizare data de 29.12.2015, termen care pare și el imposibil de atins. Peste această data, cheltuielile pe care trebuie să le suporte Primăria sunt de 7.335.000 lei!!!

Concluzia îi aparține tot lui Constantin Ana: De la Pucioasa, tot ceea ce răzbate este un monolog al dlui primar Bădău Dănuț, care ne anunță tot timpul cu mândrie proletară că orașul nostru este într-un progres evident, că proiectele dânsului sunt nemaiîntâlnite și nemaivăzute. Eu vreau să vă spun că realitatea e alta. Cred că toți ați trecut prin orașul ăsta și ați văzut că, din perla județului, a ajuns cea mai cenușie pată a județului. Cred că toți ați observat că orașul a ajuns în urma tuturor localităților din județ. Toți au progresat, toți avansează, numai orașul Pucioasa stagnează sau, din contră, e într-un regres real.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva