PRO ROMÂNIA Dâmbovița a fost, în aceste săptămâni, cel mai vizibil partid în acțiunea de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare. Pe stradă, printre oameni, liderii partidului și activiștii simpli au adunat foi peste foi cu semnături de susținere, iar efortul n-a fost în zadar. Potrivit senatorului Adrian Țuțuianu, el însuși prezent pe străzi în aceste zile, Organizația Județeană a PRO ROMÂNIA a adunat cel mai mare număr de semnături la nivel național, cel puțin la centralizarea de ieri:
Până ieri, la ora 13.00, am strâns 20.102 semnături, ceea ce înseamnă foarte mult. Suntem primii la nivel național, ca număr de semnături strânse. Vom continua această activitate și în această săptămână, cred c-o s-o închidem pe data de 26 martie, fiindcă listele de candidați le vom depune pe 27 sau 28.
Este mai mult decât ne-a stabilit „centrul” – aveam un target de 15.000 de semnături, mai mult decât ne-am propus noi în Biroul Județean de Coordonare – ne propusesem 18.000. Continuăm și eu cred că vom ajunge la 25.000 de semnături până la sfârșitul acestei săptămâni.
Am strâns semnăturile prin activul nostru de partid și pe stradă. Și ați văzut și din postările mele că am fost prezent și eu foarte mult timp pe stradă și voi fi și în această săptămână.
În același timp, în oglindă cu efortul PRO ROMÂNIA, Țuțuianu acuză PSD și ALDE că și-au obținut semnăturile prin directive la nivelul instituțiilor publice pe care cele 2 partide le conduc în județ:
Tot mai multe persoane ne-au semnalat că PSD și ALDE au strâns, în general, semnături în instituțiile publice, prin dispoziții date conducerilor acestor instituții. Mă refer aici la Consiliul Județean, Prefectură, Primăria municipiului Târgoviște, la toate direcțiile județene, servicii publice deconcentrate ale ministerelor, Spitalul Județean, alte autorități. Oamenii au fost pur și simplu forțați să semneze aceste liste, ceea ce vă asigur că va aduce un spor negativ de imagine pentru PSD și ALDE. Am fost președinte de Consiliu Județean, nu am cerut niciodată subordonaților din aparatul propriu sau din instituțiile subordonate. deși erau vreo 5.000, să strângă vreo semnătură pentru PSD, cât timp am condus acest partid.
Mai fac o remarcă: nu cred că ați văzut prea multe echipe ale PSD pe stradă, pentru că au constatat, știu asta direct de la primari, de la oamenii din activul de partid, că cetățenii sunt reticenți în a susține PSD. Și nu vreau să am o abordare politicianistă. PSD este un partid mare, va rămâne, probabil, un partid mare, dar nu cum este astăzi. Însă, este evident că, în percepția electoratului, s-au produs mutații majore.
Altfel, senatorul PRO ROMÂNIA rămâne încrezător în pronosticul asumat drept obiectiv național:
Suntem optimiști și abordăm cu încredere competiția pentru alegrile europarlamentare. Obiectivul rămâne cel pe care vi l-am spus: 10% din voturile valabil exprimate, 3 europarlamentari. Înseamnă o validare în forță a PRO ROMÂNIA și, de aici, sunt convins că va veni și creșterea noastră în preferințele electoratului.
Onoare muncii!
Comentarii recente