Conducerile Primăriei Târgoviște și Consiliului Județean Dâmbovița au participat, astăzi, la momentul de prezentare a primelor 11 autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid din lotul de 28 de unități care urmează a susține transportul în comun în municipiu. Vorbim de modelul care a fost votat autobuzul anului 2019 și care are peste 55.000 de unități livrate în toată Europa. Modelul este folosit de catre operatorii de transport din Berlin, Stuttgart, Munchen, Rotterdam, Cracovia sau Madrid.
Cristian Stan, primarul municipiului:
Astăzi, municipiul Târgoviște trăiește un moment important în ceea ce înseamnă investițiile pe care administrația locală le implementează pe fonduri europene. Primul lot de autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid comandate de noi a ajuns; este un lot format din 11 unități și reprezintă numai prima parte din contractul de furnizare pe care îl avem încheiat cu Mercedes pentru 28 de autobuze. Vestea bună este că duminică mai vin încă 6, iar săptămâna viitoare le avem pe toate în Târgoviște.
Per total, contractul pe care administrația târgovișteană îl implementează pe zona de reabilitare a transportului public în comun depășește 160 de milioane lei. Este un contract care, în afara achiziției celor 28 de autobuze, mai presupune, în etapa a II-a, achiziția a încă 12, apoi reabilitarea unor artere rutiere importante (bd. Mircea cel Bătrân, bd. Regele Carol, str. Gării, str. lt. Stancu Ion, pasajul de lângă Pavcom), construirea unui depou lângă Complexul Turistic de Natație, 3 stații de capăt și reabilitarea stațiilor de traseu din municipiu.
Este un moment de satisfacție pentru noi, pentru că, după foarte, foarte mult timp, municipiul va beneficia de mijloace de transport în comun moderne, cu nimic mai prejos decât cele folosite în orașe importante din Europa. (…) Sper ca foarte mulți târgovișteni să renunțe la mașinile proprietate personală și să utilizeze aceste mijloace de transport în comun; evităm, în acest fel, și aglomerația, mai ales din zonele centrale, dar, în același timp, contribuim și la scăderea poluării. De altfel, unul dintre indicii pe care trebuie să-i urmărim vizează și gradul de poluare.
Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița:
Modernizarea transportului public târgoviștean, anunțată de Daniel Cristian Stan, nu este doar o promisiune, este un lucru care se întâmplă. Pot spune că, astăzi, echipa de la conducerea primăriei Târgoviște culege roadele muncii intense depuse în ultimii ani. (…) Acesta este un prim pas; împreună cu primarul municipiului Târgoviște, avem și alte proiecte pe care le vom desfășura la nivelul reședinței de județ, proiecte cu bani europeni, pe exercițiul viitor 2021 – 2027.
Comentarii recente