Are balta pește, Stiri in imagini

Primarul Târgoviștei, replică PNL: Fix tipul de atitudine care i-a dus la 17%, un scor mare față de ce se va întâmpla în 2024

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a dat o replică acidă Partidului Național Liberal, după votul și comunicatul referitoare la concesionarea unei suprafețe de teren de la marginea orașului către Combinatul de Oțeluri Donalam. Liberalii din Consiliul Local s-au opus concesionării unei suprafețe de teren de 16 ha către investitor (pentru realizarea unui parc fotovoltaic), motivând că este o afacere păguboasă pentru municipiu.

Reacția primarului Cristian Stan:

PNL are o atitudine fără niciun fel de legătură cu un partid care încurajează inițiativa privată, care sprijină investitorii ș.a.m.d. Este fix tipul de atitudine care a dus PNL la 17% în municipiul Târgoviște, un scor mare față de ce se va întâmpla în 2024.

Ce s-a întâmplat? Consiliul Local Târgoviște a aprobat o concesiune, deci o dare în folosință cu titlu oneros pe o perioadă determinată și condiționată de realizarea unei investiții către DONALAM. DONALAM este investitorul care a preluat cea mai mare parte a activelor Combinatului de Oțeluri Speciale și care va realiza cea mai mare investiție punctuală din istoria județului Dâmbovița, 500 de milioane de euro.

Ne-au solicitat un teren în vederea realizării unui parc fotovoltaic, de natură să permită producerea de „oțel verde”, în sensul că este produs din surse verzi. Nu aveam cum să ignorăm o asemenea solicitare, venită, repet, din parte unui investitor care face cea mai mare investiție din istoria acestui județ. Am supus Consiliului Local proiectul de hotărâre, am aprobat darea în folosință cu titlu oneros a unei suprafețe de teren, condiționat de realizarea acelei investiții. Este teren arabil, care, în ultimii 30 de ani n-a produs absolut nimic.

S-a discutat de prețul concesiunii. Fraților, la o asemenea concesiune, nu ce încasează Primăria Târgoviște reprezintă folosul pentru comunitatea locală, ci efectul pe care îl are; discutăm de o investiție de 500 milioane euro, foarte multe locuri de muncă, cel mai mare contribuabil la bugetul local. Despre asta discutăm. Singura oțelărie construită de la zero în ultimii 10 ani, în Europa.

Mi-aduc aminte de emfaza cu care vorbea PNL de salvarea Combinatului înainte de alegerile locale din 2020, când a venit dl Orban și-a făcut miting în Piața Triolorului. N-a salvat nimic și-am spus atunci că e o intoxicare; și-așa a fost.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva