Are balta pește, Stiri in imagini

Primarul Târgoviștei (PSD) acuză dur conducerea Inspectoratului Școlar / Nimeni nu are voie să spună că apreciază activitatea primarului sau președintelui CJD, că e luat la ochi

Primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, acuză dur conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, girată de PNL, pentru acțiunile de intimidare și epurare politică din ultimele săptămâni. Începând cu numirile interimare de directori, continuând cu reproșuri către cei care își exprimă opinii pozitive față de activitatea Primăriei sau a Consiliului Județean și sfârșind cu scenariul unor concursuri aranjate pentru posturile definitive de directori, totul conturează un comportament iresponsabil al șefilor PNL din IȘJ.

Comportament pe care îl reclamă public primarul:

Am primit numeroase semnale cu privire la o epurare politică pe ceea ce înseamnă conducătorii unităților de învățământ, cel puțin pe raza municipiului Târgoviște, dar cred că situația este identică în județ. Vreau să fac din capul locului o precizare: Nu, doamnă inspector școlar general (Cătălina Homeghiu – n.r.), condiția pentru a fi conducător al unei unități de învățământ nu este aceea de a fi membru PNL. Credeam că lucrul acesta s-a înțeles. Mi se pare inadmisibilă această modalitate de a trata o chestiune extraordinar de importantă pentru comunitatea locală. 

Nu poți să pui în fruntea unităților de învățământ oameni fără niciun fel de experiență, fără niciun fel de cv, doar pentru că au calitatea de membri ai unui anumit partid. Am primit foarte, foarte multe semnale din această zonă și nu voi renunța în niciun fel din a face tot ceea ce depinde de mine ca instituțiile de învățământ să fie conduse de oameni competenți, indiferent de opțiunile politice.

Poate că era utilă și părerea noastră, a celor care asigurăm baza materială a unităților de învățământ, investițiile în unitățile de învățământ și tot ceea ce copiii au nevoie pentru desfășurarea actului educațional. Că nu la Inspectorat se duce directorul și cere ba că nu e școala reabilitată, ba că nu sunt dotări, terenuri de sport, săli de sport ș.a.m.d.

Edilul spune că la ușa lui s-au prezentat foarte multe cadre didactice în ultima perioadă, plângându-se că au devenit „ținte” pentru cei din conducerea Inspectoratului după ce și-au spus public opiniile pozitive față de activitatea Primăriei sau a Consiliului Județean. Oamenilor le e frică să iasă public, pentru a nu-și complica și mai mult situația la locul de muncă:

Sunt oameni cărora li se reproșează că și-au exprimat o părere apreciativă despre Primăria Târgoviște sau despre Consiliul Județean Dâmbovița. Este incredibil unde s-a ajuns. N-au voie, domnule, să spună nimic. Nimeni nu are voie să spună că apreciază activitatea primarului sau a președintelui CJD, că e luat la ochi. Eu am spus-o și o spun din nou: nici PSD nu a fost Albă ca Zăpada, e adevărat, dar niciodată nivelul ăsta de cinism nu a existat.

Dorința de a oferi unora recompense pentru aportul la propășirea PNL primează în fața oricărui alt criteriu obiectiv. Dar, oricât ar fi de supărați unii, până una, alta, eu reprezint această comunitate, am fost votat de aproape 70% dintre cetățenii care s-au prezentat la vot și n-o să las un domeniu în care am investit sute de milioane de lei până în acest moment, în care am investit muncă și nopți nedormite pentru ca atât cadrele didactice, cât și copiii să aibă condiții bune, să fie distrus în acest mod.

E numai începutul unei discuții care va dura. Să nu-și facă cineva iluzii că la acele concursuri pentru directorii de școli se vor face aranjamente, pentru că administrația locală va avea un reprezentant în fiecare comisie de concurs, în baza legii.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva