Are balta pește, Stiri in imagini

Primarul municipiului Târgoviște, reacție totală după procesul cu SC Cast. Momentul declanșării, vinovați, urmări!

cristian stan 3

Primăria municipiului Târgoviște a pierdut litigiul pe care l-a avut cu firma SC Cast SRL, primul câștigător al contractului pentru centura ocolitoare. În 2012, contractul a fost reziliat, dar Primăria a refuzat la plată, printr-o adresa din primăvara anului 2013, o serie de lucrări înaintate de firmă. Pierderea procesului aduce municipalității un prejudiciu de 6 milioane lei (lucrările refuzate la plată, dar dovedite ca efectuate) și încă 2,7 milioane lei (profit nerealizat). Acestor sume se adaugă penalitățile, care urmează să fie individualizate.

Aceasta este prezentarea situației. Pe subiect, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a făcut astăzi mai multe declarații, care trimit către momentul din trecut când a pornit litigiul:

În primul rând, acest litigiu a fost generat în aprilie 2013, atunci când administrația locală târgovișteană a refuzat achitarea unor facturi către SC Cast. Valoarea cumulată a acestor facturi – aproximativ 6 milioane lei. Motivarea acestui refuz de plată a fost că, la rândul său, municipiul Târgoviște are de compensat niște prejudicii produse de SC Cast și că va decide instanța de judecată. Vă citez din adresa de refuz a facturilor respective.

Nu numai că nu s-au plătit acele facturi, dar, la momentul respectiv, s-a și intentat o acțiune în instanță împotriva Cast pentru recuperarea anumitor prejudicii. Ce s-a întâmplat pe parcurs? S-au făcut niște expertize din care a rezultat faptul că acele lucrări au fost realizate și societatea Cast este îndreptățită la încasarea contravalorii acelor lucrări.

În momentul de față, eu sunt în situația de a strânge mizeria, din păcate. Nu știu care a fost maniera de lucru la momentul respectiv, nu știu care a fost gândirea managerială; cert este că, iată, am ajuns la o situație absolut neplăcută, în care municipiul Târgoviște este obligat la plata unei sume considerabile pe baza unui refuz la plată din urmă cu 5 ani, mai ales dacă ne gândim că, la momentul acela era în vigoare un contract de finanțare prin care acei bani ar fi trebuit să fie plătiți din fonduri europene. Nu s-a întâmplat asta, aspect de natură să conducă în momentul de față la o sarcină financiară nejustificată pe bugetul municipiului.

Problema există și, cu siguranță, va trebui să recuperăm prejudiciul de la cei care se fac responsabili. Bugetul local, într-un fel, va trebui să se reîntregească. (…) Nu există decât o singură modalitate pentru recuperarea prejudiciului: acționarea în judecată. (…) Eu sunt 100% convins că, la controlul de fond pe care-l va face Curtea de Conturi, primul lucru pe care-l va analiza și prima măsură pe care o va dispune aceasta va fi. Pe bună dreptate.

Adresa prin care se refuză plata respectivă e semnată de conducerea Primăriei de la momentul respectiv, dublată de Direcția Economică, Direcția Tehnică și Direcția Juridică.

L-am întrebat pe primarul Cristian Stan dacă, analizând subiectul, ar fi procedat altfel dacă ar fi fost primar și la momentul aprilie 2013:

Acum e simplu să spui ce-ai fi făcut, având în vedere unde ne aflăm. Aș fi ipocrit să spun că aș fi dat drumul la bani fără să fac o analiză. Nu știu dacă aș fi refuzat la plată, dar, în orice caz, aș fi ținut cont de un certificat intermediar de plată însușit de consultant, care a spus că acele lucrări există, cel puțin la 2 dintre acele facturi, care reprezintă și sumele cele mai mari! Deci, probabil că m-aș fi aplecat cu mai multă atenție asupra situației. Dar, repet, nu vreau să fiu ipocrit.

Acuma, hai s-o luăm și cu primarul. Tu crezi că primarul era obligat să se ducă pe teren și să verifice lucrare cu lucrare? A primit un raport, un referat de la Direcția Tehnică, cea care avea în atribuțiunile de serviciu și pentru asta era plătită să verifice acele lucrări. Mă pun și eu în situația asta. De drept, din păcate, primarul răspunde. Dar, dacă mă întrebați pe mine dacă vreun primar are vreo culpă aici… A, poate că a tratat mai superficial. De acord.

Problema nu este de la juridic aici, este din zona tehnică. Pentru că acolo ar fi trebuit să spună: „Domne’, acele lucrări există, trebuie plătite”. Dacă te considerai prejudiciat, te duceai în instanță, instituiai un sechestru asigurator pe sumele respective, adică nu le plăteai până nu se termina litigiul și ai fi văzut despre ce e vorba.

În aprilie 2013, primar al municipiului Târgoviște era Gabriel Boriga. Manager de proiect era Constantin Bălașa, director al Direcției Tehnice. Informațiile noastre spun că problemele au plecat și mai din urmă și de ele nu ar fi străin nici fostul manager de proiect și administrator public al orașului – Marius Constantinescu.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

One Comment

  1. De la un jurnalist de investigații aflam mai multe, inclusiv nume.
    Cît despre recuperarea prejudiciului… PA! 🙁

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva