S-a întâmplat astăzi, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, o întâlnire convocată de președintele Adrian Țuțuianu cu scopul deblocării situației grave de la Pucioasa, acolo unde personalul medical de la Hotelurile Ceres și Turist a primit zilele trecute preavize de concediere. Am scris, deja, despre rezultatul pozitiv al acestei întâlniri.
La masa discuțiilor au stat factorii implicați: Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și Casa Județeană de Pensii.
Din păcate, deși fusese invitat, primarul orașului Pucioasa, Dănuț Bădău, a lipsit și nici nu a trimis vreun reprezentant al Primăriei sau vreo explicație pentru absență. Gestul trădează, vrând-nevrând, o anumite atitudine față de problemele urbei, în condițiile în care subiectul era unul vital pentru însăși existența orașului Pucioasa ca stațiune balneoclimaterică.
Îngrijorarea față de viitorul stațiunii și-a manifestat-o și Adrian Țuțuianu. El a vorbit de șansa pe care orașul ar avea-o pe exercițiul financiar 2014-2020, dar se teme că ea ar putea fi ratată din cauza indolenței actualei administrații:
Orașul oricum are de suferit, pentru că, deocamdată, avem un primar care, ați văzut, n-a fost prezent nici la discuția de astăzi. Nu știu dacă a pregătit ceva pentru exercițiul financiar 2014-2020. Mă rog la Dumnezeu, din perspectiva asta, ca ghidul de finanțare pe axa de turism să plece la drum mai târziu decât alte ghiduri, ca să putem să îndreptăm ceea ce nu face astăzi primarul de la Pucioasa. Să îndreptăm prin alegeri democratice; și mă bucur că, astăzi, Costin Ana (n.r. – Constantin Ana, consilier județean și candidat PSD pentru Primăria Pucioasa la alegerile locale de anul viitor) a participat la discuții. Eu am uitat să-l anunț, dar a venit din proprie inițiativă, conectat la problema pe care o are orașul.
Onoare muncii!
Comentarii recente