Are balta pește, Stiri in imagini

Primarul Cristian Stan RESPINGE primirea de refugiați în municipiul Târgoviște!

cristian stan 4

În contextul în care subiectul cotelor de refugiați este mai fierbinte ca oricând, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a dorit să exprime o poziție a instituției față de această problemă. Stan respinge o eventuală alocare de refugiați către Târgoviște și spune că ar ataca o hotărâre de guvern care ar stabili așa ceva:

Din câte știu, potrivit legislației în vigoare, competențe în această zonă are Oficiul Român pentru Imigrări și, de asemenea, Guvernul României. Esențial este că numărul de refugiați și condițiile în care se primesc refugiații sunt stabilite prin hotărâri de guvern, care reprezintă acte administrative susceptibile de a fi atacate în contencios administrativ.

Dacă ar exista o astfel de hotărâre de guvern, primul lucru pe care l-am face ar fi să atacăm acea hotărâre și să cerem suspendarea executării acesteia în baza art. 14-15 din Legea 554 a contenciosului administrativ. Ăsta ar fi primul demers, coroborat cu contestarea în contencios administrativ a tuturor acteloc subsecvente emise fie de Oficiul Român pentru Imigrări, fie de Guvernul României privind stabilirea locațiilor, alocația de hrană ș.a.m.d.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva