Municipiul Târgoviște a fost împânzit noaptea trecută cu fluturași denigratori la adresa primarului Cristian Stan, a viceprimarului Cosmin Bozieru și a consilierilor care au votat contractarea unui împrumut necesar finalizării proiectului de centură.
În cadrul unei conferințe de presă, primarul a reacționat dur față de atacul murdar la care adversarii politici au recurs:
În buna tradiție a politicii târgoviștene, dâmbovițene, adversarii noștri politici, în loc să vină cu proiecte, în loc să vină cu propuneri concrete, constructive, în loc să-și asume o dezbatere administrativă corectă, pe față, pur și simplu recurg la o serie de gesturi mizerabile, incalificabile.
Se pare că, la Târgoviște, a face politică înseamnă a arunca mizeria pe jos și a-i obliga pe alții să o strângă.
În acest context, aruncarea în spațiul public a unor asemenea mizerii reprezintă, din punctul meu de vedere, o încercare disperată de a arunca cu noroi din perspectiva unui an electoral 2016 care, iată, la Târgoviște, se anunță foarte încins. Sunt pur și simplu dezgustat de această modalitate de a duce o luptă politică. Cei care se pretează la asemenea mizerii, probabil doresc ca în 2016 să conducă Primăria municipiului Târgoviște. Această lipsă de responsabilitate, lașitate în a-ți asuma și a duce o confruntare politică, reprezintă, dacă vreți măsura a ceea ce au de gând să facă în momentul în care, ipotetic vorbind, ar ajunge să conducă Primăria Târgoviște.
Este evident că sunt bani negri aruncați încă de pe acum într-o campanie electorală anticipată, care, probabil, anul viitor va deveni foarte incisivă, murdară, fără precedent la nivelul municipiului. Eu nu pot decât să remarc disperarea unora care, ascunzându-se pe la colțuri sau în spatele unor trusturi media, încearcă prin orice mijloace să pună mâna pe administrația locală de la Târgoviște.
Cerem în mod expres instituțiilor statului să-și facă datoria, să intervină, pentru că, altfel, se poate ajunge la o situație mult mai gravă. Cei care se dedau la asemenea fapte nu au niciun fel de scrupule și sunt capabili de orice. Mi-este foarte greu să descriu în cuvinte mizeria asta.
Noi vom sesiza astăzi organele de cercetare penală. Prea multe situații de la Târgoviște au rămas fără răspuns. În prea multe cazuri nu am aflat ce s-a întâmplat. În prea multe cazuri, acest tip de acțiune a rămas nesancționat. De unde provin banii pentru a se face un asemenea flyer? Cred că sunt zeci de mii de flyere. De unde provin acești bani? Au fost sau nu fiscalizate sumele de bani utilizate? Văd că nu-și asumă nimeni această mizerie. La ce tipografie au fost realizate?
Onoare muncii!
Comentarii recente