Anunturi, Are balta pește, Stiri in imagini

Primăria Titu ajută cu pachete alimentare persoanele cu handicap și venituri reduse. Condiții și program de distribuire

ziua eroilor titu (5)
Primăria Oraşului Titu  anunţă că distribuirea pachetelor  cu alimente oferite din  fondurile bugetului  local,  către categoriile de persoane aflate în situaţii de risc social  din oraşul Titu,  se va efectua în perioada 15 – 19 decembrie 2014.
Produsele se vor distribui către beneficiarii aparţinînd următoarelor categorii cele mai defavorizate, respectiv:
            persoane cu handicap, grav şi accentuat;
            pensionarii cu venituri cumulate până la 750 lei/ lună;
            persoane beneficiare de venitul minim garantat,  conform Legii 416/ 2001.â
.
Distribuirea acestor produse se va face titularului,  în baza cărţii de identitate,  prezentate  în original,  la  Centrul pentru Tineret,  situat în  oraşul Titu,  strada Gării  nr.11. Programul de distribuţie: zilnic, între orele  830-1500.
 
Consultarea  tabelelor cu persoanele care beneficiază de aceste produse alimentare  se poate face la sediul Primăriei Titu,Compartimentul Autoritate Tutelară şi Asistenţă Socială,   precum şi la  centrul de distribuire.
Pentru relaţii suplimentare, cei interesaţi se pot adresa la nr. de telefon  0245/651.095.
Primar Traian Niculae

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva